Cumpărături masive

25 12 2007

Încă un an, încă o ocazie în care românul poate demonstra că se află în top. De această dată românul nu se află în top la prostii, deşi date fiind împrejurările ar putea fi o prostie. Românul a băgat în sperieţi supermarket-urile, kipermarket-urile şi alte magazine. A venit perioada sărbătorilor de iarnă iar omul îşi face provizii. În această perioadă românul e dispus să dea banii pe ceva care în mod normal parcă nu îi venea să îi dea.

În perioada asta parcă simte nevoia să se îndoape, să bea mai mult, să se distreze cu alte cuvinte, de aceea apar cozile la supermaket. Zilele trecute atâta lume era în magazine la cumpărături încât rafturile erau goale, iar asta se întâmpla în hipermarketuri precum Real, Carrefour. Rafturi goale, însă lumea încă se călca în picioare. Mă întreb pentru ce! Adevărul este că e foarte interesant să te plimbi pe lângă nişte rafturi goale. Românii au reuşit să îi depăşească la capitolul shopping pe europeni.

Foarte interesant că acest lucru se întâmplă într-o ţară în care oamenii nu sunt atât de înstăriţi. Dacă ne gândim că astăzi poţi obţine foarte uşor credite atunci cred că aşa se explică de unde au românii bani. Unii într-adevăr nu îşi permit să cumpere din salariu, dar unii sunt atât de disperaţi de cumpărături încât cu greu poţi înţelege ce se întâmplă în capul lor.

Este destul de trist să auzi că unii oameni fac credite la bănci pentru a putea să îşi asigure o masă de Crăciun sau de Revelion. Una alta, important e că românul nu prea e chibzuit…