Semne că nevasta vrea să te omoare

Postasem pe la începutul activității mele de blogger fantomă un articol mai fantezist dar cu un sâmbure de adevăr, iar atunci am promis că voi reveni și cu un articol care să ia apărarea și bărbatului. Ei, mai era un articol pe aici care lua apărarea bărbatului dar parcă nu era suficient. Ce vreau să spun? Sunt unele momente în care cei doi trăiesc precum câinele și pisica ori poți spune că stai în pat cu dușmanul. Am auzit tot mai multe cazuri în care femeile își bat bărbații (înainte aveam un caz chiar la mine în bloc), dar mai sunt unele femei mai inteligente care își dau seama că nu are rost să folosește violența domestică din mai multe motive: e destul de extenuantă metoda și plus de toate s-ar putea să dea și el așa că pun planuri diabolice la cale. Ca să ajung unde vroiam de la început o să vă spun că acest articol are menirea să îi ajute pe bărbați să poată descoperii aceste planuri diabolice ale nevestelor. Cum să își dea seama dacă femeia de lângă el vrea să îl omoare sau nu. O să postez câteva poze iar dacă cineva a văzut ceva asemănător în cazul lui înseamnă că trebuie să ia măsuri.

 

 

 

 

O zi mondială fără Internet

V-aţi întrebat vreodată cum ar arăta lumea dacă într-o zi nu ar mai fi Internet pe toată planeta? Oriunde te-ai duce să ţi se spună: „Nu merge Internetul”. Oare ce s-ar întâmpla pe plan economic, social? Cum ar fi ca Pământul să se reîntoarcă în vremurile când toate se făceau şi fără Internet? Înainte nu exista Internet şi lucrurile mergeau bine şi fără. Mă gândesc că la cât de dependentă este lumea în prezent de Internet, o astfel de zi ar da peste cap întreaga lume şi ar putea arăta ceva de genul clipului următor:

Life without Internet

 

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul

Avea dreptate Mircea Badea când spunea asta, iar aprobarea mea vine după o experiență peste care să treci cu ajutorul răbdării sfinţilor. O să prezint două cazuri care m-au uimit în egală măsură, însă din păcate în mod cu totul diferit unul de celălalt. O să încep cu cel care m-a uimit în bine. Eram în Austria şi conform noii legislaţii internaționale, autocarele de călători trebuie să facă o oprire de 8 ore după ce au fost efectuate două pauze de 45 de minute între reprize de 4 ore de mers continuu (asta în condiţiile în care autocarul are numai doi şoferi aşa cum era al nostru).  Având în vedere că se apropia ora de oprire am ales un restaurant de la marginea autostrăzii. Ce a urmat mi-am putut imagina. Am intrat toţi 70 de oameni şi ne-am aşezat la mese. După câteva clipe chelnăriţele erau deja la mesele noastre. Am comandat noi primul fel de mâncare. Mâncarea a sosit repejor, cam în 10-15 minute. Am mâncat noi, apoi ne-am pus la taclale pentru că aveam de stat acolo 8 ore. Apărea spiritul nostru de român pur sânge, dar decât să stai 8 ore în autocar, mai bine în restaurant şi la căldură.

După un timp ne-am hotărât să mai comandăm câte ceva, dar fiecare pe rând şi cum avea chef. După ce trecuseră vreo 3 ore de stat deja erau toţi sătui aşa că din când în când mai comanda câte unul ceva dulce, dar deja ne simţeam ca acasă aşa că discuţiile erau foarte încinse şi de altfel gălăgioase. Mă întrebam dacă nu o să vină nimeni să se ia de noi. Timpul trecea şi nimeni nu ne spunea nimic. După câteva minute ne-am dat seama că am putea să deschidem laptop-ul şi să vedem câteva filme având în vedere că mai sunt ore bune până la plecare. Nici una, nici două, deschidem laptop-ul şi ne facem comozi, apoi ne uităm la filme. Stăteam vreo 7-8 persoane aliniate şi ne uitam la filme în timp ce unii dintre noi continuau discuţiile gălăgioase. Nimeni nu venea să se ia de viaţa noastră. La final, colac peste pupăză, câţiva băieţii care erau cu noi, au intrat cu o mingiucă în restaurant şi au început să se joace (nu s-au jucat prea mult dar totuşi). Nici de această dată nu a venit nimeni.  Practic am stat acolo 8 ore şi am făcut o gălăgie cam mare şi totuşi, nimeni nu ne-a întrebat de sănătate sau ştiu eu ce altceva. Mă întreb ce era dacă te aflai în România.

Spusesem şi de exemplul care m-a uimit în mod negativ. Ieri am fost cu prietenii la Barajul Bicaz unde după ce am admirat barajul cu peisajele şi gunoaiele aduse de curenţii la baza barajului, am oprit la „Cabana Baraj” să mâncăm ceva deoarece eram mai lihniţi. Am ajuns acolo şi am comandat. Speram să mâncăm cât mai repede dar comanda noastră care a fost făcută la ora 14:00 a fost onorată abia în jurul orei 16:00. Unii au fost mai norocoşi primind mâncarea la 15:30 ei comandând mai devreme. Cei care au urmat după noi au primit mâncarea aproape de ora 17:00. Scuza lor a fost că era un singur bucătar, dar totuşi…

Ai noştri la început mai vroiau şi desert. Chelnăriţa măcar ne-a spus că ne anunţa după ce mâncăm dacă poate să ne facă şi deserturile. Cred că dacă mai comandam şi desert plecam de acolo târziu după ora 20:00. După ce că am aşteptat atât de mult încât după ce au mâncat  şi ultimii, primilor care mâncaseră deja le era iar foame am cerut nota de plată care a întârziat şi ea să apară. Am aşteptat la rugămintea lor cât am aşteptat dar nota de plată nu mai venea. După vreo 30 de minute vine şi nota de plată. Dacă era doar că a întârziat nu era nimic, dar nici matematica lor nu era bună pentru că se cam fraieriseră cu 33 RON. Noroc cu noi că i-am tras de mânecă. Chiar m-a uimit modalitatea de a trata clienţii. Dacă în Austria mancatul şi plata ar fi durat foarte puţin însă am fost nevoiţi stăm 8 ore, aici ne grăbeam şi tot am stat mai bine de 3 ore ca să mâncăm şi să plătim consumaţia deşi eram mai puţin de 70 de persoane cât am fost în Austria. Oricum…trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. 

Sărbătoare fără Sărbătorit

5. ”Dar îngerul a luat cuvântul, şi a zis femeilor: “Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Iisus, care a fost răstignit. 
6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; 
7. şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”  Matei 28.5-7

Se apropie o sărbătoare care are darul de a ne reaminti de un mare dar care a avut loc în urmă cu 1975 de ani în urmă. În anul 33 Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre şi apoi a înviat a 3 a zi. O veste foarte bună pentru noi oamenii. Foarte mulţi credincioşi umplu bisericile în această perioadă dând parcă o altă faţă acestui popor. Nu pot să nu îmi pun întrebarea: „De ce numai în această perioadă?”

Foarte interesant cum în timpul anului românii nu frecventează biserica, apoi când se apropie Paştele sau Crăciunul oamenii umplu bisericii până la refuz. În aceste momente lumea sărbătoreşte şi se bucură cu cei dragi prin fel de fel de metode. Care cum poate se îmbuibă de mâncăruri şi băuturi şi sărbătoresc învierea Celui care a murit pe lemn. Şi totuşi nu ne scapă ceva? Nu cumva ne scapă din vedere sărbătoritul? Oare când sărbătoreşti ziua cuiva drag te comporţi ca şi cum acea persoană nu ar fi de faţă? Mă gândesc că dacă într-adevăr te bucuri pentru că Hristos a înviat atunci ar trebui să te comporţi într-un fel care să vorbească despre acel Hristos de care te bucuri.

Adesea, de la un an la altul, acest eveniment este tratat ca un motiv de a nu mai merge la şcoală, facultate ori muncă. Încă un motiv de chefuit. Sunt curios câtă lume se mai gândeşte la ce s-a întâmplat în anul 33 când Hristos chiar a murit pentru oameni. Câtă lume încearcă să transpună gândurile în imagini şi să îşi dea seama că cerul a plâns pentru fiecare om în parte. Câtă lume mai ştie ce înseamnă cu adevărat darul pe care l-am primit odată cu moartea Lui pe cruce.

În încheiere mai vreau să spun că după părerea mea în acest timp ar trebui să fim mai spirituali şi să nu uităm că ne bucurăm de Jertfa din partea cerului pentru păcatele noastre şi ar trebui să fim mai recunoscători faţă de Cel care a suferit moartea pe care noi o meritam şi să mulțumim că ne-a oferit viaţa care este a Lui. M-am gândit că cel mai inspirat pentru final este un verset din Biblie:

7. ”El le-a răspuns: “Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” Faptele apostolilor 1.7

10. ”Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, 
11. şi au zis: “Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”  Faptele apostolilor 1.10-11

Doar eu şi Bacovia

Dac-ai fi….

Un cuvant de dragoste, ai fi sinonimul meu
Un instrument muzical … aş vrea să fiu cântecul pe care să-l cânţi
Un accesoriu, te-aş purta şi în somn
O culoare, aş picta lumea cu tine
Un parfum… ai fi parfumul care mi-ar invida toate simţurile
Un film… l-aş pune să îl văd, iar şi iar şi aş vrea să fiu oscarul tău
Un costum de scenă… te-aş îmbrăca în ziua nunţii
O floare… ţi-aş scutura roua frumoaselor petale
O epocă… aş vrea să fiu calendarul tău numărând binecuvântările împreună
O aromă… aş vrea să fiu mereu în preajma ta
O maşină… te-aş pune în muzeu

Dac-aş fi..

Un cuvânt de dragoste … aş vrea să fiu rostit numai de tine

Un instrument musical…aş vrea să mă aflu în mâinile tale

Un accesoriu… m-ai ţine lângă inima ta?

O culoare… aş vrea să-ţi colorez viaţa

Un parfum… m-ai alege dintre sute de variante?

Un film… m-aş uita la tine

Un costum de scenă… aş vrea să îţi acopăr pielea

O floare… aş vrea să mă porţi în valurile părului tău

O epocă… aş fi în zadar fără tine

O aromă… nu aş avea sens dacă nu m-ai simţi tu

O maşină… aş vrea să fi muzeul meu

Dac-ai fi … dac-aş fi…

Unii s-au născut învăţaţi

Exact asta îţi vine să spui când vezi că sunt unele persoane în jurul tău care reuşesc să facă cu uşurinţă ceea ce ţie nu ţi-ar ieşi oricât te-ai chinui. Nu odată cred că ţi-a fost dat să vezi că cineva face anumite lucruri pe care tu ţi le doreai cu atâta foc însă nu ai capacităţile necesare. În clipul ce urmează o să vedeţi cum un grup de tineri reuşesc să sfideze logica reuşind să marcheze la coşul de basket din absolut orice poziţie şi diferite procedee. Personal fiind mic de statură mi-aş fi dorit să pot juca şi eu basket bine însă nu îmi iese. Măcar uitându-mă la ei mă gândesc cum ar fi să pot face şi eu asta într-o zi Vise tată

 

Vameşul român şi vameşul ungur

Vă spuneam că tocmai m-am întors dintr-o peripeţie în afara ţării. Ei bine, am luat contact şi cu vameşii  la Nădlac. La plecare nu pot spune nimic ieşit din comun. Şi el român şi cel ungur s-au comportat normal. Cu menţiunea că cel ungur era mai glumeţ decât al nostru. La întoarcere s-a întâmplat ceva destul de simpatic.

Am ajuns la vama Nădlac pe la 7 dimineaţa, drept urmare majoritatea dintre noi au fost nevoiţi să-ţi întrerupă somnul chinuit de pe scaune sau de pe culoarul autocarului. Şoferul nu băgase aer condiţionat peste noapte, iar aerul era destul de închis în spatele autocarului. Adică mirosea chiar urât! Vine vameşul ungur şi începe să verifice paşapoartele şi buletinele începând din faţa autocarului. Verifică el ce verifică destul de atent până la jumătatea autocarului după care pare să dea semne că simte mirosul care venea din spate, pentru că verifica din ce în ce mai repede. Mai face vreo doi paşi şi apoi ne întreabă dacă avem actele şi dacă da să le ridicăm. Am ridicat toţi paşapoarte, buletine apoi a făcut semn că e O.K şi nu mai vine până în spate, apoi a luat-o în pas rapid spre uşa autocarului.

La 2 minute vine vameşul român. Vameşul român a început să verifice actele din spatele autocarului. Vreau să precizez că a venit în viteză până în spate, fără a schiţa vreun zâmbet. Mă gândesc că o fi vorbit cu vameşul ungur şi şi-a luat măsuri de siguranţă. Şi-a luat aer bine în plămâni ca să îşi poată ţine respiraţia până când ajunge pe la jumătatea autocarului. După asta toate şi-au luat făgaşul normal. Inclusiv gropile României şi frumoasele zgâlţâituri. Ne întorsesem acasă.