Început de rând

Ne naştem cam retarzi,
Nu ştim nimic de noi.
Nu ştim cine suntem,
Şi nici ce vrem.
Nu ştim încotro s-o luăm,
Şi nici unde s-ajungem.

Încet dar sigur avansăm prin viaţă,
Creştem,
Şi învăţăm să măzgălim,
Să ne pătăm.
Ne murdărim la orice pas,
Stricăm tot ce atingem.

Mai creştem şi ne punem ţinte,
Vrem să le-atingem negreşit,
Vrem să fim mari:
Cosmonauţi, poliţişti, doctori, avocaţi
….extratereştrii

Ajungem mari şi căutăm să reuşim,
Începem alergarea…
Ne măzgălim şi ne pătăm,
Suntem la fel mici,
Neuştiutori în lumea agitată.

Timpul trece…
Şi doar puţini îşi ating ţinta,
Se pierd cu visele prin viaţă,
Şi tot ce-au realizat pe lume,
Rămâne o simplă alergare,
Fără rost şi fără nume.

Şi tot mai speră-ntr-un final,
Că îi va fi şi lui bine,
Şi-mbătrâneşte printre gânduri,
Printre visuri şi ruine.
Aşteaptă trenul fericirii
Trecut demult prin faţa lui.

Atunci când nu există El,
Ca să te-drume pe drum bun,
Poţi să ai visuri multe-n lume,
Poţi să te pui de-acurmezişul,
Sau stai de-alatul, stai cum vrei,
Nimic din al tău plan nu va ieşi
Aşa cum ţi-ai propus,
Şi vei avea ca rezultat,
Doar gândurile tale-apuse…