Ieri. Azi. Mâine?

A venit iar o provocare. Şi iată o nouă poezie pe temă dată. De data asta este vorba de pictura lui Jozef Stefanka – Inspiraţia mişcărilor

Ieri. Azi. Mâine?

Mi-ai vorbit ieri,
M-ai mustrat căci meritam.
M-ai văzut ieri,
Mi-ai arătat ce făceam.
M-ai auzit ieri,
M-ai auzit cum vorbeam.
Din dragoste mă cauţi
Să-mi vorbeşti, să mă asculţi,
Din dragostea Ta
Te cobori în lumea mea,
Să mă tragi de mânecă atunci când greşesc.
N-ai vrea să-mi spui “Destul”
În ziua când te voi vedea.
N-ai vrea să-mi spui precum lui Moise
…”Destul”
Mă cauţi, îmi vorbeşti, mă anunţi
Că trebuie să schimb ceva în viaţa mea,

Mi-ai vorbit azi
Şi iarăşi m-ai mustrat.
M-ai văzut astăzi
Şi iar ai arătat spre ce făceam.
M-ai auzit azi
Şi iar ai auzitcum vorbeam.
Din nou m-ai căutat
Ca să-mi vorbeşti
Ca să m-asculţi.
Din nou mă rogi fierbinte spunându-mi
Schimbă-te: nu vreau să-ţi spun: DESTUL!

Îmi vei vorbi şi mâine?
Mă vei vedea şi mâine?
Mă vei auzi şi mâine?
Te vei coborâ din nou la mine?
Mă vei ruga şi mâine?
Te voi refuza şi mâine?
Îmi vei spune…DESTUL?

Îmi vei spune?

Cristi Creveniceanu – 28 iunie 2008

Reclame reuşite – partea 1 a

Am pregătit un calup de reclame reuşite ca să vadă şi românii ce sunt alea reclame Enjoy

Ce-i scoate din sărite pe oameni?

      

Nu puţine sunt persoanele care îşi ies uşor din sărite. Mai ales dacă le dai un ajutor acest lucru este şi mai uşor. Trăind în Bucureşti am avut ocazia să văd cum se enervează cel mai des oamenii şi din ce motive. Bucureştiul fiind un oraş stresant are foarte multe cazuri de oameni stresaţi care reacţionează pe măsură.

Să enumăr câteva lucruri care îi enervează pe oameni şi care îi face să se certe. În primul rând oamenii de ceartă din cauza banilor. Banul e ochiul dracului şi nu degeaba l-am pus pe primul loc. Din cauza banilor se ajunge la mari scandaluri (cel puţin în Bucureşti).

Un alt motiv pentru care lumea se ceartă este aglomeraţia. Încearcă să te urci în transportul în comun dimineaţa şi o să vezi ce frumos vorbesc oamenii între ei. Nici şoferii nu sunt excluşi de la regulă. Imediat ce apare aglomeraţia, parcă oamenii nu mai au loc unii de alţii şi se lasă cu ceartă.

Un alt lucru care irită oamenii ar fi atunci când cel din faţa ta merge prea încet. Observ foarte mulţi oameni care atunci când au în faţa lor pe cineva care merge prea încet mai că l-ar împinge sau l-ar bate dacă s-ar putea. De cele mai multe ori se termină printr-o replică răutăcioasă.

Continui lista prin a aminti indiferenţa. Încearcă să tratezi pe cineva cu indiferenţă şi vei vedea ce rezultat ai. Cu siguranţă că acea persoană te va urâ mai mult ca atunci când i-ai fi făcut ceva.

Transpiraţia şi mirosurile specifice sunt iar nişte amănunte care irită mulţi oameni care devin recalcitranţi şi apoi chiar nervoşi.

Nesimţirea oamenilor care se gândesc doar la persoana lor fără a se gândi dacă ceea ce fac îi afectează pe cei din jurul lor.

Prostia şi încăpăţânarea. Acestea două enervează pe multă lume la culme, mai ales când se găsesc împreună. Chiar şi separat sunt destul de problematice.

Pe mine personal fumul de ţigară mă irită foarte tare. Sunt momente în care i-aş bate pe toţi fumătorii pentru că oriunde te-ai duce se găseşte cineva să-ţi sufle fumul de ţigară în nas.

Lista este mai lungă de atât. Dacă vreţi să o completaţi puteţi să o faceţi

Un film fără spectatori

Viaţa bate filmul zice o vorbă. Şi îl bate rău. Te uiţi la filme şi bineînţeles că îţi este greu să crezi ce vezi acolo. Ba mai mult, parcă toate sunt la fel. Deja ştii la ce să te aştepţi, iar dacă finalul se întâmplă să fie altfel decât sperai să fie parcă spui că filmul nu a avut final şi aştepţi eventual partea a doua.

Este cu mult mai interesant că viaţa fiecărui om este mult mai complexă decât un film şi nu vei şti ce are de gând să facă. Nu poţi şti dacă ziua de mâine va fi ca cea de astăzi sau mai mult, dacă va mai fi, spre deosebire de filme unde te aştepţi ca actorul principal să prindă ziua de mâine pentru că fără el filmul e egal cu zero.

Este cu atât mai interesant că deşi filmele sunt atât de banale ele tot sunt urmărite de milioane de oameni cu o atenţie sporită. Dacă stai şi te gândeşti puţin îţi dai seama că viaţa unui om este mult mai interesantă decât un film. Încearcă numai să urmăreşti viaţa de zi cu zi a celor apropiaţi şi vei vedea că e interesantă. Tot mai puţină lume îşi face timp să urmărească acel film adevărat. Filmele reale ale căror personaje principale sunt chiar cei dragi sunt mai interesante. Mai mult poţi avea o influenţă în ceea ce priveşte scenariul. Fiecare îşi scrie scenariul cum doreşte şi în funcţie de prietenii pe care îi are şi doreşte să-i transpună într-un personaj.

Cu toate că aceste filme sunt mult mai complexe şi te pot ţine cu sufletul la gură ele au cei mai puţini spectatori…poate chiar deloc. Indiferenţa spectatorilor omoară regizorii. Cu toate că viaţa reală oferă cele mai frumoase comedii, tragedii, drame, filme horror sau filme de dragoste, se pare că nimeni nu este atras de acestea şi astfel scaunele rămân goale. O viaţă reală care nu interesează pe nimeni. Fantezia se vinde mai bine.

Nu am comentarii pentru EURO 2008

Nu am să comentez niciun meci de la EURO 2008. Nici înainte de a se juca şi nici după ce s-a jucat. Nu văd de ce aş face-o. Sunt mulţi alţii care îşi tot dau cu părerea despre meciuri şi oricum şi-o dau degeaba. Nu o să mă iau de niciun jucător, (apropo, Nicoliţă nu a dat nici un autogol), nu o să mă iau nici de vreo echipă, antrenor sau arbitru.

Nu am să fac niciun comentariu despre EURO 2008. Avem persoane care nu fac altceva decât să comenteze. Şi aşa sunt destui. Avem comentatori sportivi la TVR care nu mai au nevoie de caracterizare

Uite şi poliţişti care nu se supără

În urmă cu câteva zile postasem un articol despre poliţiştii români (oricum cam peste tot sunt la fel…cu mici excepţii). Spre exemplu: la noi poliţiştii le au cu băutura, la americani cafeluţa şi gogoaşa. Capul îi duce cam la fel. Ce diferenţă am observat este că ai noştrii sunt mai supărăcioşi. Dacă în postarea de acum câteva zile vă spuneam că s-au supărat pentru apariţia unui poliţist în reclama de la Cava D’oro, la americani nu mai face nimeni gură dacă cineva îi atacă pe poliţişti. Cel puţin nu mi-a ajuns nimic la urechi şi cred că se făcea destul tam-tam încât să ajungă prin presă dacă se întâmpla ceva. Vă las să vedeţi reclama care este la americani.

Femeia leneşă

      

Nu vreau să generalizez prin această postare. Postarea asta îi este dedicată unei anume femei leneşe din cale afară. Faza e că nu ştiu cum mi-a ajuns mie rudă o astfel de femeie care parcă vine din poveştile lui Creangă. Pot să vorbesc despre lenea care o are până mâine că tot nu aş termina de vorbit şi asta în condiţiile în care o văd foarte rar dar când o văd îmi complică rău viaţa. Dacă vrei să cauţi lenea în formele ei pure şi la capacitate maximă, la ea trebuie să te uiţi. O găseşti în cantitate industrială. Parcă a adunat lenea şi prostia unei întregi naţiuni. Sper să nu fie mai rău ca ea în lumea asta.

So, să încep cumva deşi nu ştiu cu ce parte să încep. O să încep cu 4 ani în urmă şi o să mă îndrept spre prezent. Ca să fie peisajul perfect o să vă spun că nu stă la oraş ceea ce oarecum îi oferă o scuză care se anulează atunci când te gândeşti că are familie. În urmă cu 4 ani pot spune că am realizat lenea pe care o posedă această femeie. Acum 4 ani a dat viaţă unui băiat şi sincer nu ştiu ce a fost în capul ei. Dacă nu ştii ce înseamnă un copil mai bine nu îl mai faci. După ce i-a dat viaţă băiatului a mai stat în maternitate câteva zile, timp în care a şocat toate asistentele maternale. Se ştie că o mamă proaspătă trebuie să se spele mai mult decât orice altă persoană deoarece copil trebuie să sugă de la mamă, iar dacă simte miros de transpiraţie nu mai mănâncă. Asta s-a întâmplat în cazul mătuşei mele (greu îmi să o recunosc ca rudă). Copilul ăsta s-a născut şi vara astfel că atunci e musai să te speli că transpiri la greu. Nu, ea nu se spăla şi copilul săracul normal că nu mânca.

Când a ajuns mama prima dată să vadă copilul, mătuşă mea nu era în salon, dar mama a ghicit copilul după plâns. Copilul nu era schimbat cred că de ceva timp având în vedere că i se iritase pielea foarte tare încât odată dezbrăcat se putea vedea carne vie pe funduleţul copilului. A trebuit să îi spele mama copilul pentru că ea nu îl spăla. Ea avea alte preocupări: să stea turceşte ori în fund şi să îţi facă silă uitându-te cum mănâncă. Trecem mai departe.

Hai să lăsăm astea în urmă şi să avansăm un an şi jumătate (v-am spus că o văd destul de rar). De data asta atâta grijă a avut de copil încât săracul copil şi-a rupt piciorul la numai un an şi jumătate. Ce e mai tragic este că şi-a rupt piciorul în casă deoarece afară nu are voie pentru că se imbolnăveşte după cum spune ea. Având în vedere că mai stă la ţară, deci la curte, este anormal să ţi copilul ăla toată ziua în casă. Oricum, a ajuns la spital cu copilul pentru că avea piciorul rupt. Timpul cât a stat la noi a fost o pedeaspă. Trebuia să stăm cu geamurile deschise pentru că era certată cu apa şi săpunul.

Norocul băiatului a fost însă tatăl care s-a ocupat de cultura copilului pe care astăzi îl duce capul. Păcat că maică-sa nu prea a făcut nimic. Dacă nu avea şi tată copilul ăla era pierdut. Astăzi am aflat că verişorul meu care azi are 4 ani tot prin casă stă şi încă nu prea îl lasă pe afară. Atâta prostie nu am văzut de când mă ştiu. Copilul nu prea mai mănâncă deoarece îi dă în fiecare zi aceiaşi mâncare care oricum nu are un gust prea bun. Copilului i s-a aplecat de la aceiaşi mâncare şi e normal să nu mai mănânce, însă ea îl pedepseşte pentru că nu mănâncă. Cum să mănânce când vomită mâncarea pe care o primeşte. Nu ştie să gătească femeia şi când i se reproşează ceva are şi gura mare. Ar trebui să înveţe unchi-miu să gătească şi ar fi ideal pentru ea. Am aflat că nici astăzi nu prea spală copilul. I-am propus mamei să dea o fugă până la ţară să îi spele copilul.

Culmea că una peste alta,  ea se consideră o victimă în casă aia şi mereu ameninţă că pleacă de acasă. Greu de înţeles unele persoane. Cu siguranţă dacă ar scrie unchi-miu un roman (pentru că are talent) ar scrie cel puţin la fel de bine pe cât a scris Creangă. Personajele sunt asemănătoare aşa că sigur şi-ar vinde cărţile. Femeia leneşă e ca o maşină fără motor adică inutilă. Iar când are şi familie e un blestem. Corectaţi-mă dacă greşesc.