Eram sigur

7 07 2009

absolvire

V-am spus eu că o bucurie nu vine niciodată singură. După ce duminică mama a luat licenţa cu 8.80, ieri şi azi am susţinut eu examenul de licenţă. Au fost două zile super okay în care chiar dacă aş putea spune că am avut ghinion la alegerea materilor şi biletelor până la urmă totul a fost okay. Nota finală: 9 :D Parcă aş fi vrut măcar 9,50 dar să nu îl spăr pe Dumnezeu cu nemulţumirea mea. Se putea şi mai rău. Faza e că eu presimt că nu sunt astea singurele bucurii. Vor mai urma şi altele după astea. Presimt eu aşa cu un al şaselea simţ prezent de fel pe la femei ;) Când vorbeşti cu sexul frumos prea mult începi să preiei anumite lucruri: cred că m-am ales cu intuiţia feminină :D .

Acum după ce am terminat facultatea (după 17 ani de tocit bănci), sincer nu îmi vine să cred şi parcă mă aştept ca mâine să merg la cursuri (deh…obişnuinţa). Azi am trecut pe lângă cabinetul unde se eliberează diplomele şi mi-am amintit cum treceam eu pe lângă el mereu şi mă întrebam oare când o să vin şi eu să îmi ridic diploma. Uite că trece timpul şi noi nici nu băgăm de seamă. Brusc te vezi în faţa faptului împlinit şi nevoit să faci altceva decât ceea ce te obişnuisei să faci. Urmează un job lucru care nu va fi chiar atât de uşor fiind nou în branşă, şi peste toate în plină criză.

Îmi amintesc că în prima zi când am ajuns la facultate, Decanul ţinea un speach care avea darul de a ne mobiliza şi de a ne umple de ţeluri în viaţă. Nu prea mai ştiu ce a spus el atunci dar un singur lucru am ţinut minte. Spunea că noi când vom termina facultatea avem privilegiul ca România să fie în U.E. de 2 ani (ceea ce este adevărat). Numai că deşi suntem în U.E. de doi ani, problema ar fi că am nimerit în plină criză şi e ceva mai greu să obţii un job. Din câte am observat o mare parte din persoanele pe care le cunosc pot spune oricând că face parte dintr-o generaţie de sacrificiu şi e nevoie să spun că şi eu mă simt dintr-o asemenea generaţie? Până la urmă chiar mă gândesc că facem cu toţii parte dintr-o ţară de sacrificiu. Să vedem însă ce ne va rezerva viitorul.


Acţiuni

informatie

6 raspunsuri

7 07 2009
melania

felicitari domnule inginer!

8 07 2009
Myriam

Felicitari pentru diploma…E si normal sa te simti nostalgic,ca toata lumea e nostalgica atunci cand un lucru se termina ,facand loc unui nou inceput

8 07 2009
mica

felcitari domnul “injinier”! rugamintea mea cea mai mare e ,sa nu exersezi meserie pe pisica ,pana te angajezi. iti spun sigur, linda nu face oua!

8 07 2009
Sarah

felicitari! esti cel mai tare b-)
primu salar il trimiti la nepoata:)))

9 07 2009
Grapefruits

Felicitari pentru licenta, felicitari pentru “libertate”. Sa ii transmiti si mamei tale felicitari si un mare “Bravo” din partea mea.
De acum, trebuie sa iti gasesti un rost :) ) nevasta, copii :) )

10 07 2009
viraha

….fericiti si felicitati sunt unii. Bravo! Bucura-te si lasa ca o sa muncesti toata viata…..asa imi spune mie toata lumea….:P

Lăsați un comentariu