Nu, nu sunt ca Petru

Şti Doamne?
Eu ţi-am promis că o să merg cu Tine pân-la moarte
şi-aşa voi face.
Mai şti ceva?
Eu de mic umblu cu Tine şi învăţ tot ce mi-ai dat
şi nimeni nu va schimba asta vreodată.
Mai e ceva Doamne…
Eu nu ţi-am spus vreodată “să Te ferească Dumnezeu”
şi n-am Să-ţi spun asta nicând…
Eu niciodată n-am s-adorm când e mai important
Nu,nu sunt ca Petru…
Eu niciodată n-am să spun “nu Îl cunosc, n-am fost cu El!”
Nu Doamne, eu nu sunt ca Petru!
Şi niciodată cu sabia te voi păzi
pe nimeni eu nu voi răni
căci Doamne, eu nu sunt ca Petru!
Eu niciodată nu voi auzi cocoşul Doamne
şi niciodată nu voi plânge-amar căci Te-am trădat!
Eu Doamne, nu-s ca Petru!

Tu Petre ai gândit tot ce ai spus când te făleai?
Tu te-ai gândit când sabia ai scos-o?
Eu am să fiu mult mai atent ca tine
căci eu nu sunt ca tine!
Spune-mi Petre!
Tu te-ai gândit atunci când în grădin-ai aţipit
Că Domnul pentru tine-a suferit?
Eu n-am să fac ca tine Petre…
căci eu nu sunt ca tine!
Mai spune-mi Petre
când de Domnul te lăsai nu te-ai gândit
că ceru-ntreg pe tine te-a iubit?
Nu te-ai gândit de cine te-ai lăsat?
Eu nu-s ca tine Petre
Nu sunt ca tine!
Mai spune-mi Petre
Cum te-ai simţit când până-nzori cocoşul a cântat?
Ai regretat cele făcute cu adevărat?
Eu n-am să-jung pânăn-tracolo Petre
căci eu nu sunt ca tine!

Eu pe Domnul îl iubesc şi ca tine n-am să fac
căci ştiu pentru cine a luptat
eu nu-s ca tine Petre
şi totuşi semănăm…
Şi tu ai spus ce-am spus şi eu,
şi totuşi… ai fugit în faţa morţii
şi tu ai vrut ca după El să mergi mereu
şi totuşi… te-ai ascuns când tu ai dat de greu
şi tu ai vrut un sprijin ca să-I fi şi în clipele mai grele
şi totuşi ai adormit şi tu fără să vrei
Doamne sunt şi eu ca Petru?
Ce am să fac?
Te voi urma?
Te voi trăda?
Spune-mi Doamne…sunt ca Petru?

Cristi Creveniceanu – 11 iulie 2009

Semeni

Semeni…

Îmi pari cunoscută…
am impresia că te ştiu şi…
cândva ţi-am văzut faţa
ţi-am auzit glasul într-o zi
şi nu mai ştiu unde

de câteva zile nu mai fac nimic
şi încerc să-mi dau seama
pe unde te-am văzut
şi unde ţi-am auzit vocea
nu mă mai gândesc la nimic
ca nu cumva ceva
să-mi distragă atenţia de la tine

Îmi pari cunoscută…
semeni cu un gând
care aleargă pe străzile minţii
în stânga şi-n dreapta
încercând să se facă remarcat

semeni cu o voce
pe care o aud
îndată ce-nchid ochii
iar glasul tău îl cunosc din vis
căci cuvintele rostite
seamănă într-un totul
celor ştiute de mine

semeni cu un vis
care odată pe an îl am
apoi dispare
şi apare abia anul următor
mai frumos
şi mai încrezător

semeni cu dorinţa mea…

Cristi Creveniceanu – 24 iunie 2009

Teamă

Sunt multe gândurile:
unele vin,
altele trec…
toate încărcate de emoţii
poate vei fi,
poate voi fi…
gânduri plăcute
şi gânduri demente
toate prezente
într-un timp scurt,
atât de scurt
încât sunt confuz
că nu vei fi
că nu voi fi…
alternez stările
odată cu gândurile
gânduri senine
îmi spun că vei fi
îmi spun că voi fi…
gânduri cârpite insistă
că nu vei fi
că nu voi fi…
intervino te rog
şi ajută gândurilor mele să ştie
dacă vei fi şi dacă voi fi
aş vrea să fi
aş să fiu…

Cristi Creveniceanu – 27 decembrie 2008

Momeală

Momeala

Adesea sunt cuprins de uimire
Şi parcă ce văd, mă atrage fără să vreau.
Mă hipnotizează atrăgându-mă spre rău
Totul pare atât de frumos încât
Îmi fură privirea  nelăsându-mă să gândesc
E bine ce fac? E rău?
O simetrie perfectă îmi fură personalitatea
păcălindu-mă că sunt altcineva.
Tot ce văd de fapt nu este decât o momeală…
o momeală spre dezastru atât de frumos colorată
încât nu-ţi poţi imagina răul care te-aşteaptă.
Te atrage, te minte şi te cucereşte până la un punct când…
deja e prea târziu şi numai poţi da înapoi.
Eşti prins într-o pânză bine înţesată
de un păianjen bătrân.
Totul devine mai greu
iar drumul atât de uşor străbătut la-nceput
sfârşeşte printr-o mare de foc.
În spate drumul devine mocirlos nelăsându-ţi scăpare
decât cerul luminos şi neatins de-ntinare
Doar singur Cerul îţi mai este scăpare
Unde totul se poate prin credinţă, dragoste şi iertare

Cristian Creveniceanu – 9 noiembrie 2008

Am încercat să-i spun

Am încercat să-i spun inimii
Că nu mai crezi în mine,
Dar nu a vrut să mă creadă.
I-am spus că toate zâmbetele sunt degeaba,
Dar zâmbeşte ca nebuna în continuare
Fără să mă creadă.
Îi spun mereu că nu mai crezi
În mângâierile de altădată,
Însă îmi spune să-ţi mângâi fruntea
Încruntată de trecerea timpului.
I-am spus inimii
Că nu mai crezi în pitici roz
Care să-ţi şoptească înainte de culcare că te iubesc,
Dar refuză să mă creadă.
Îmi spune să merg să-ţi spun eu că te iubesc
I-am spus că nu mai crezi
În sărutul de noapte bună din faţa casei
Şi că nu mai crezi în toate amintirile cu noi,
Dar inima îmi spune să te sun şi să-ţi vorbesc de ele,
Să-ţi spun că inima mea
Vrea să-ţi sărute sufletul înainte de culcare.
Îi spun inimii în fiecare zi că n-o mai vrei
Şi râde de mine spunându-mi că minţi
Că vrei să joci cu ea dar…
Îmi spune că ţi-a cunocut inima şi te ştie mai bine.
Îmi spune că minţi…
Spune-mi,
Are dreptate?

Cristi Creveniceanu – 13 Septembrie 2008

Cobai

Vreau să ştiu dacă mai crezi în oameni
Dacă mai crezi în dragoste
Şi dacă îi mai simţi vibraţiile corpului
Când este în apropierea ta.
Vreau să-mi spui dacă
Mai simţi fluturi în stomac când îl vezi şi…
Dacă un sentiment ciudat îţi invadează corpul
Când el apare şi se îndreaptă spre tine.
Mai crezi că dragostea
Este un cântec numai pentru tine?
Vreau să ştiu dacă inima ta mai suspină
După un sărut cald după ureche
Şi dacă mai doreşti şi azi
Să te ia de mână şi să te ducă la locul vostru.
Vreau să ştiu dacă mai simţi ceva când
Eşti privită în ochi şi îţi sunt mângâiate buzele.
Îţi mai râde inima când mâinele lui
Se încovoaie în jurul mijlocului tău?
Dar când vă învârtiţi ameţitor
În câmp de flori plin de culori
Mai simţi ceva?
Vreau să ştiu în ce mai crezi
Şi vreau să ştiu dacă
Mai poţi iubi şi
Dacă te mai laşi iubită.
Vreau să ştiu dacă mai mergi prin ploaie
Numai ca să ajungi mai târziu acasă
Şi să faci ca timpul să treacă mai greu
Atunci când paşii lui merg lângă ai tăi.
Ai mai sta până dimineaţă de vorbă cu el
Numai ca să prindeţi răsăritul
Apoi să mergeţi beţi de somn pe stradă?
Pentru toate astea sunt cobaiul tău.
Vreau să le testezi pe mine
Vreau să văd cum mai este dragostea ta.
Mă ajuţi ca să aflu?

Cristi Creveniceanu – 13 septembrie 2008

Aş vrea să mă minţi

Aş vrea să mă minţi
Să mă minţi cum ştii mai bine
Dar să nu-mi spui adevărul
Spune-mi orice vei vrea
Vorbeşte-mi din amintiri
Dar minte-mă…
Nu-mi spune că a plecat
Ci spune-mi că are treabă
Nu-mi spune nimic altceva
decât… că face repetiţii
că se pregăteşte…
Aş vrea să mă minţi
Să-mi spui că râde,
Să-mi spui cum cântă,
Cum se bucură.
Nu-mi spune nimic din ceea ce văd
Căci, este minciuna cu care mă mint
Tu minte-mă altfel
Şi spune-mi că-s orb,
Că nu mai văd bine.
Minte-mă, că muzica se va auzi la fel şi fără el
O dată în viaţă îţi cer…
Minte-mă!
Dacă nu poţi atunci lasă-mă şi taci
O să mă mint singur..
Prin lacrimi dacă altfel nu pot
Spune-mi că se întoarce să cânte cu noi
Să se roage cu noi…
Minte-mă că îi voi spune iar:
Adi, mai cântă-ne ceva
Mai cântă-ne…

Cristi Creveniceanu – 22 septembrie 2008

În memoria lui Adi Tîmpu