Început de rând

Bărbatul care a împlinit trei ani şi trei vieţi

“Iubec, iubec, iubec!” Literele lipsă sînt uşor de înţeles. La trei ani, Denis Paşcovici spune ceea ce spunem toţi: că iubim. Numai că noi avem mult mai mult timp la dispoziţie. De aceea rostim toate literele.Liftul opreşte la etajul 9. Cînd se deschid uşile, te simţi ca într-o grădiniţă. O grădiniţă care se zbate să devină şcoală.

Zi după zi, noapte după noapte, cu îndîrjirea oamenilor şi cu încăpăţînarea hipertehnicii medicale, aici, pe etajul pediatric al Institutului Gustave Roussy, cel mai mare spital oncologic din Europa, există o singură dorinţă: ca mica armată de chelioşi simpatici, cu dinţii şi sănătatea măturate, să poată prinde următoarea aniversare.

Aici a împlinit 3 ani Denis Paşcovici.

E întins pe un fel de bancă, acoperită cu un prosop moale. A învăţat ritualul. Asistentele îl ung cu o cremă specială. Apoi marchează zonele unde va acţiona raza. Stă cuminte. “Acum nu-l va durea“, explică mama. Efectele apar după şedinţă. Denis Paşcovici, băiatul fotbalistului fost la Farul, Dinamo, acum la UTA, a ajuns la întîlnirea sa de fiecare zi cu speranţa şi cu greaţa.

Au aflat de ziua lui Boala i-a fost diagnosticată pe 21 septembrie 2006. “La o zi după aniversarea a doi ani”, îşi aminteşte tatăl, prin telefon din ţară. “Are o tumoră pe creier. Şansele sînt mici”, le-au spus doctorii. În anul care s-a scurs, Denis a fost operat de patru ori. De trei ori în România şi o dată în Franţa. “Ultima intervenţie i-a extirpat tumora”, spune Ionela, mama lui.

Tort şi radioterapie Anul acesta, aniversarea a căzut într-o vineri. Denis şi-a început-o la radioterapie. Folosită încă de acum un secol, metoda a renăscut sub formă de radioterapie tridimensională. Razele ionizate încearcă să lovească tumora şi zonele unde se poate extinde. În cazul lui Denis, fasciculul este îndreptat spre cap, coloana vertebrală şi torace. Simpatic început de aniversare! “Eu cu sora mea Mihaela, care e aici să mă ajute, şi cu ceilalţi copii suferinzi, i-am sărbătorit după-amiază ziua de naştere. S-au jucat ore bune“.

Mateja, Matilde, Denis Cei mai buni prieteni ai lui Denis sînt Mateja, un băiat de 2 ani din Muntenegru, şi Matilde, o fată de 11 ani din Reunion. Mănîncă împreună şi luptă împreună. Toţi suferă de cancer. “Matilde are cancer la ficat, dar medicii nu-i pot spune ceva concret încă, iar Mateja are acelaşi tip de tumoră ca şi Denis, însă i s-a declanşat metastaza“, povesteşte Ionela.

Cursa globulelor albe Tratamentul în Franţa a început în aprilie. La 22 de kilometri de centrul Parisului, micuţul orăşel Villejuif este graniţa speranţei pentru orice suferind de cancer. Aici, la Institutul Gustave Roussy, cel mai important spital oncologic din Europa, vin zilnic mii de bolnavi de toate vîrstele. Cel mai dureros etaj e 9, cel al copiilor. În prima lună, Denis a făcut chimioterapie. Tratamentul standard se administrează pe cale orală sau intravenos. În cazul lui, s-a apelat la perfuzii. “A suportat 7 şedinţe de chimioterapie, 4 convenţionale şi 3 extrem de puternice“, începe Ionela povestea. După fiecare şedinţă, globulele albe scad. “Ale lui Denis au coborît sub 4.000 de leucocite“, explică un doctor român, familiarizat cu procedurile. Asta în ciuda injecţiilor cu globule albe, făcute pentru a-i întări sistemul imunitar, înaintea fiecărui tratament.

Tînara devenită mamă Organismul a cedat. De două ori a intrat în comă. “Prima dată nu a rezistat chimioterapiei şi a stat în comă trei ore, iar a doua oară a făcut convulsii şi s-a trezit abia după şapte ore. Plîngeam şi mă rugam la Dumnezeu! Doctorii au spus că Denis este foarte puternic“, rememorează mama. Pentru că tratamentul chimo n-a avut efect s-a ajuns la radioterapie. E ceva straniu în felul în care povesteşte. Fără asistenţă psihologică, fără alt suport decît simţul ei de femeie, Ionela dă peste cap toate stereotipurile despre soţiile de fotbalişti. Boala băiatului ei a transformat-o pe tînăra fragilă, pasionată de modă şi de distracţie, într-o mamă pentru care fiecare secundă contează.

“Nu plîng în faţa lui” “La început am plîns trei luni. Denis îmi zicea: «Mami, de ce eşti tristă? Nu mai plînge!». Am hotărît să nu mai cedez în faţa lui, să nu-l demoralizez“, zice Ionela. Îl mîngîie. “Iubec, iubec!“, zice micuţul. “Şi eu te iubesc, puiule, foarte mult. Şi tati la fel!“, zice Ionela. “Ştie cînd nu mă simt bine sau cînd sînt supărată. Are ceva probleme cu vorbitul, însă şi-a mai revenit. Încă mai poceşte cuvintele. Dar e ultimul lucru care contează“.

Gestul McDonald’s Denis şi mama lui sînt cazaţi la 200 de metri de Institut, într-o casă sponsorizată de McDonald’s şi plătesc 10 euro pe zi. Un hol mic, o cameră cu două paturi şi o baie. Curat, decent. “Înainte stăteam într-un hotel din zonă şi plăteam 70 de euro pe zi. Era murdar şi mirosea îngrozitor. Aici avem tot ce ne trebuie şi îi place şi lui Denis“.

“Vrrruuummm!” “El plînge?“. Mama surîde. “Doar cînd i se iau jucăriile“. “Vrrruuummm!“, ţipă piciul. Are un cateter în zona gîtului. Locul pe unde îi sînt administrate sînge şi glucoză. Şi o cicatrice verticală de 10 centimetri îi brăzdează pielea din dreptul cefei pînă aproape de creştetul capului. Părul i-a căzut de asemenea din cauza tratamentelor. E ceea ce îl deranjează cel mai tare. Denis ia masca lui Spiderman, personajul preferat de benzi desenate, şi-o pune pe cap şi începe să se zbînţuie. Apoi o cască de motociclist. Orice îi acoperă capul îl face să se simtă în siguranţă.

0,4 kilograme de limită Ies la masă. După un an şi două săptămîni de stat prin spitale, Denis a slăbit de la 16 kilograme la 13.400. Se află la numai 400 de grame de limita minimă. “Dacă ajunge la 13 kilograme, trebuie să îi băgăm sondă gastrică pe nas pentru a-i administra minerale“, explică ea. Mănîncă doar o dată pe zi. Salată de pui, o prăjitură şi Cola. Plus siropul pentru dureri. După fiecare înghiţitură se chinuieşte. “Are arsuri la tubul digestiv din cauza radioterapiei. Îl deranjează la înghiţit. Îi dau sirop şi o să îi treacă“.

Drama familiei asiatice Denis face semn că vrea la aer. Merge puţin, iar apoi cere în braţele mamei, după care se suie în căruţ. La 50 de metri în faţa lui vede spitalul. Îl arată cu degetul şi zîmbeşte. Nu e speriat. Ionela împinge căruciorul înăuntru. Se urcă în lift şi apasă butonul cu numărul nouă. Se deschid uşile. În drumul lui Denis, o familie de asiatici urlă de durere. “Aveau o fetiţă în ultima fază de cancer. O fi murit, sărăcuţa!“. Denis se suie pe o bicicletă şi fuge prin spital. O asistentă îi apare în cale. “Ca va, Denis?“. Micuţul nu răspunde, îşi vede de drum. Nu-i e frică de nici un loc din spital, dar ignoră tot ce nu are legătură cu el.

Calculele care nu se fac Aici nu se vorbeşte despre şanse. În lumea de dincolo de geamuri, timpul se măsoară în decenii. La etajul 9, legea o fac zilele. “Acum ceva vreme, începuse să vomite foarte des, să aibă iar stări de somnolenţă şi lipsă de poftă de mîncare“. După RMN, medicii au anunţat că răspîndirea cancerului în corp este pe punctul de a se reactiva. Şi a început radioterapia. “Tratamentul cu raze stopează dezvoltarea celulelor canceroase, dar îi afectează şi celelalte organe. Medicii mi-au spus că se poate face bine, dar şi că poate rămîne cu sechele. Poate avea disfuncţii locomotorii“. Cum ziceam, aici nu se vorbeşte despre şanse.

Costumul eroului În drum spre casă, lungesc plimbarea la 20 de minute. Cînd ajung, un băieţel şi o fetiţă îl întîmpină pe hol şi-l iau în braţe. Alţi copii bolnavi. Denis cască. Mama scoate un dvd player. “Tom şi Jerry sau Mickey Mouse sînt desenele lui. Spiderman e eroul preferat“, îl priveşte Ionela. Denis îşi pune costumul lui Spiderman. Un băiat cu o copilărie grea, care ajunge să capete abilităţi supraomeneşti. “O dată cu multă putere am căpătat însă şi multă răspundere“, îi place lui Spiderman să spună în film, ori de cîte ori se lansează într-o nouă aventură pentru cei cărora viaţa le-a dat puţină putere. Denis a adormit.

“Voi face bine. Iubec tati foate mult şi vreau să văd că dor de el” Denis către tatăl său la telefon

Primele simptome
În septembrie anul trecut, Ionela a observat că micuţul are ameţeli, prelungite stări de oboseală şi probleme cu menţinerea echilibrului. Analize peste analize şi o tomografie ce avea să aducă vestea. “Cancer”. Aşa a început totul.

Asigurare din partea statului
Familia Paşcovici a cheltuit pînă acum cel puţin 150.000 de euro. Restul a venit din partea statului român, care, în colaborare cu cel francez, i-a oferit familiei Paşcovici o asigurare prin care îi suportă lui Denis 80% din costuri.

Memoriu al tatălui
Cosmin Paşcovici este jucătorul lui UTA. Fotbalistul de 29 de ani, care are un contract de 80.000 de euro pe an, nu a prins în ultima vreme echipa, continuă să se antreneze, iar în urmă cu două săptămîni a depus memoriu la FRF pentru a-şi recupera restanţele financiare.

de Cătălin Gheorghiu, Alex Nicodim