Început de rând

Avea dreptate Mircea Badea când spunea asta, iar aprobarea mea vine după o experiență peste care să treci cu ajutorul răbdării sfinţilor. O să prezint două cazuri care m-au uimit în egală măsură, însă din păcate în mod cu totul diferit unul de celălalt. O să încep cu cel care m-a uimit în bine. Eram în Austria şi conform noii legislaţii internaționale, autocarele de călători trebuie să facă o oprire de 8 ore după ce au fost efectuate două pauze de 45 de minute între reprize de 4 ore de mers continuu (asta în condiţiile în care autocarul are numai doi şoferi aşa cum era al nostru).  Având în vedere că se apropia ora de oprire am ales un restaurant de la marginea autostrăzii. Ce a urmat mi-am putut imagina. Am intrat toţi 70 de oameni şi ne-am aşezat la mese. După câteva clipe chelnăriţele erau deja la mesele noastre. Am comandat noi primul fel de mâncare. Mâncarea a sosit repejor, cam în 10-15 minute. Am mâncat noi, apoi ne-am pus la taclale pentru că aveam de stat acolo 8 ore. Apărea spiritul nostru de român pur sânge, dar decât să stai 8 ore în autocar, mai bine în restaurant şi la căldură.

După un timp ne-am hotărât să mai comandăm câte ceva, dar fiecare pe rând şi cum avea chef. După ce trecuseră vreo 3 ore de stat deja erau toţi sătui aşa că din când în când mai comanda câte unul ceva dulce, dar deja ne simţeam ca acasă aşa că discuţiile erau foarte încinse şi de altfel gălăgioase. Mă întrebam dacă nu o să vină nimeni să se ia de noi. Timpul trecea şi nimeni nu ne spunea nimic. După câteva minute ne-am dat seama că am putea să deschidem laptop-ul şi să vedem câteva filme având în vedere că mai sunt ore bune până la plecare. Nici una, nici două, deschidem laptop-ul şi ne facem comozi, apoi ne uităm la filme. Stăteam vreo 7-8 persoane aliniate şi ne uitam la filme în timp ce unii dintre noi continuau discuţiile gălăgioase. Nimeni nu venea să se ia de viaţa noastră. La final, colac peste pupăză, câţiva băieţii care erau cu noi, au intrat cu o mingiucă în restaurant şi au început să se joace (nu s-au jucat prea mult dar totuşi). Nici de această dată nu a venit nimeni.  Practic am stat acolo 8 ore şi am făcut o gălăgie cam mare şi totuşi, nimeni nu ne-a întrebat de sănătate sau ştiu eu ce altceva. Mă întreb ce era dacă te aflai în România.

Spusesem şi de exemplul care m-a uimit în mod negativ. Ieri am fost cu prietenii la Barajul Bicaz unde după ce am admirat barajul cu peisajele şi gunoaiele aduse de curenţii la baza barajului, am oprit la „Cabana Baraj” să mâncăm ceva deoarece eram mai lihniţi. Am ajuns acolo şi am comandat. Speram să mâncăm cât mai repede dar comanda noastră care a fost făcută la ora 14:00 a fost onorată abia în jurul orei 16:00. Unii au fost mai norocoşi primind mâncarea la 15:30 ei comandând mai devreme. Cei care au urmat după noi au primit mâncarea aproape de ora 17:00. Scuza lor a fost că era un singur bucătar, dar totuşi…

Ai noştri la început mai vroiau şi desert. Chelnăriţa măcar ne-a spus că ne anunţa după ce mâncăm dacă poate să ne facă şi deserturile. Cred că dacă mai comandam şi desert plecam de acolo târziu după ora 20:00. După ce că am aşteptat atât de mult încât după ce au mâncat  şi ultimii, primilor care mâncaseră deja le era iar foame am cerut nota de plată care a întârziat şi ea să apară. Am aşteptat la rugămintea lor cât am aşteptat dar nota de plată nu mai venea. După vreo 30 de minute vine şi nota de plată. Dacă era doar că a întârziat nu era nimic, dar nici matematica lor nu era bună pentru că se cam fraieriseră cu 33 RON. Noroc cu noi că i-am tras de mânecă. Chiar m-a uimit modalitatea de a trata clienţii. Dacă în Austria mancatul şi plata ar fi durat foarte puţin însă am fost nevoiţi stăm 8 ore, aici ne grăbeam şi tot am stat mai bine de 3 ore ca să mâncăm şi să plătim consumaţia deşi eram mai puţin de 70 de persoane cât am fost în Austria. Oricum…trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. 

Regula de bază pentru a vorbi în termeni înformatici e simplă : se ia un cuvânt în engleză şi se “romanizează”

 Exemple:

 - Dacă, la restaurant, ospătarul întârzie îi zici : “Heiiii!.. Ce faci, ţi-ai luat un timeout?”

 - Încerci să aprinzi televizorul de la telecomandă, dar nu reuşeşti. Nu zici “Ciudat, Televizorul nu se aprinde!”, ci : “Ciudat. Televizorul nu bootează!”

 - La o sărbătoare unde se serveşte tort, n-o să zici “Taie te rog tortul în felii !”,ci “Splitează te rog tortul”

 - Când ţi-e sete, nu-i propune colegului să mergeşi  la terasa din colţ ci zi-i “hai să facem un mic download la providerul din colţ!”

 - Dacă nu poţi trage apa la toaleta o să spui “Cred că toaleta are un bug!”

 - Dacă vrei ca amicul tău să dea sonorul mai mic, îi spui “să pună muzica în background”

 - Dacă vezi că îi e dificil să şi scrie să te şi asculte în acelaşi timp, îi zici “Ce, nu eşti multitask?”

 - Dacă cineva nu-ţi răspunde când discuţi cu el, faci remarca : “Nu prea-i interactiv, amicul!”

 - Dacă vrei să faci pipi, întrebi care-i path-ul spre toaletă.

 - Dacă maşina cuiva dă rateuri îi spui că trebuie s-o debugheze.

 - Când îi recunoşti cuiva scrisul, spui “I-am recunoscut fontul.”

 - N-o să zici niciodată “Aprinde te rog lumina!”, ci “Fă şi tu click pe întrerupătorul ăla!”

 - N-o să spui “Ia-o de la capăt”, ci “Fă un Retry”

 - Dacă ai fost la medic să-ţi faci nişte analize, o să spui “Am fost să-mi fac un scandisk”

 - O să spui “Trebuie să dilim toate ricordurile” , în loc de “Trebuie să ştergem orice urmă”

 - Când cineva îţi vorbeste prea repede, îi zici “Hei, mai uşurel că fac overflow!”

Lista poate continua. Totul ţine de inventivitatea fiecaruia şi cunoştinţele de limbi străine

În clipele ce urmează voi încerca să prezint pregătirile  a doi tineri care se vor întâlni pentru prima dată. Sper să mă apropii cât de cât de realitate.

Cum arată pregătirile pentru el…

Dimineaţa, se trezeşte, îndată şi aminteşte că peste câteva ore va trebui să îşi întâlnească proaspăta prietenă. Prima lor întâlnire. Este fericit. Totul îi merge bine, lucrurile par mai uşor de făcut deşi parcă nu mai îi stă mintea la ele. Nu are chef să le facă. Dă atenţie întâlnirii de seară. Îşi face duş sau baie după caz, îşi taie unghiile, se bărbiereşte, dacă este cazul. Hmmm…părul prea mare? Merge la frizerie şi se tunde. După ce a terminat toate pregătirile de acest gen, (aşa-i că băieţii au mai puţine pe cap?), începe să îşi facă planul pentru întâlnire: unde se vor duce, cum să îi vorbească, (asta dacă nu l-a stabilit deja, dar sigur nu l-a stabilit…aşa sunt băieţii, planifică  pe ultima sută de metri). Se va gândi dacă va fi bine sau nu. Sigur are emoţii.

Cum arată pregătirile pentru ea…

Dimineaţa, se trezeşte, desigur îşi va aminti că seara are întâlnire cu proaspătul prieten. Este un pic stresată pentru că nu va ştii cum o să iasă. La prima întâlnire îţi poţi face nişte impresii. Ştie că pentru a ieşi totul cât mai bine trebuie să facă şi ea tot ce poate, aşa că se pregăteşte să aibă o prezenţă încântătoare. Face duş sau baie, (tot după caz), îşi usucă părul, (la noi se usucă singur până ieşim din baie), îşi face manechiura, (dacă nu se pricepe singură merge la un salon), urmează epilarea, (idem manechiurii), apoi se va îngrijii să nu aibă vreo surpriză neplăcută. După  ce ştie că a făcut tot ce avea de făcut, începe să se gândească la cum va fi. Oare unde o va duce, cum se va purta…

De la caz la caz, e posibil să îşi sune cea mai bună prietenă sau să vorbească pe Internet, despre întâlnire. Oare cum o să fie şi alte amănunte d-ale fetelor. 

Cert este că odată cu apropierea orei stabilite amândoi sunt vizibil emoţionaţi dar foarte fericiţi. Datorită acestui lucru e posibil ca cei doi să ajungă mai devreme deoarece nu mai au răbdare, e posibil să vină el mai devreme şi ea să întârzie deoarece e foarte stresată să arate cât mai bine şi stă mai mult în faţa oglinzii, sau e posibil să întârzie amândoi, (explicaţie celei de a doua posibilităţi). Bineînţeles că există şi varianta în care fata ajunge prima

Am citit astăzi,(nr. ieri), un articol potrivit ziarului Independent, cum că 200 de bătrâni din Bistriţa Năsăud sunt cercetaţi pentru că ar fi fraudat statul Român cu aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Bătrânii ar fi inventat nişte poveşti cu o copliărie chinuită datorată celui de al doilea război mondial pentru a primi supliment financiar la pensie.

Ce s-au gândit conducătorii noştrii…hai să îi băgăm pe ticăloşii ăştia care oricum mureau de foame la închisoare şi am scăpat ţara de 200 de hoţi. Problema mai mare este că pentru milioanele de euro furate de ei nu se mai ştie nimic. Până la urmă nu a furat nimeni…s-a furat, dar nu e nimeni vinovat. Vinovaţi sunt bătrânii ăştia care datorită sărăciei au apelat la varianta asta cu disperare. Dacă ar fi avut şi ei pensii decente nu cred că se ajungea unde s-a ajuns.

Domnilor procurori, mie mi-ar fi ruşine să judec un om bătrând pentru aşa ceva. Dacă a mai rămas ceva bun în ţara asta, măcar legea morală să stea în picioare. Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.