Început de rând

Avea dreptate Mircea Badea când spunea asta, iar aprobarea mea vine după o experiență peste care să treci cu ajutorul răbdării sfinţilor. O să prezint două cazuri care m-au uimit în egală măsură, însă din păcate în mod cu totul diferit unul de celălalt. O să încep cu cel care m-a uimit în bine. Eram în Austria şi conform noii legislaţii internaționale, autocarele de călători trebuie să facă o oprire de 8 ore după ce au fost efectuate două pauze de 45 de minute între reprize de 4 ore de mers continuu (asta în condiţiile în care autocarul are numai doi şoferi aşa cum era al nostru).  Având în vedere că se apropia ora de oprire am ales un restaurant de la marginea autostrăzii. Ce a urmat mi-am putut imagina. Am intrat toţi 70 de oameni şi ne-am aşezat la mese. După câteva clipe chelnăriţele erau deja la mesele noastre. Am comandat noi primul fel de mâncare. Mâncarea a sosit repejor, cam în 10-15 minute. Am mâncat noi, apoi ne-am pus la taclale pentru că aveam de stat acolo 8 ore. Apărea spiritul nostru de român pur sânge, dar decât să stai 8 ore în autocar, mai bine în restaurant şi la căldură.

După un timp ne-am hotărât să mai comandăm câte ceva, dar fiecare pe rând şi cum avea chef. După ce trecuseră vreo 3 ore de stat deja erau toţi sătui aşa că din când în când mai comanda câte unul ceva dulce, dar deja ne simţeam ca acasă aşa că discuţiile erau foarte încinse şi de altfel gălăgioase. Mă întrebam dacă nu o să vină nimeni să se ia de noi. Timpul trecea şi nimeni nu ne spunea nimic. După câteva minute ne-am dat seama că am putea să deschidem laptop-ul şi să vedem câteva filme având în vedere că mai sunt ore bune până la plecare. Nici una, nici două, deschidem laptop-ul şi ne facem comozi, apoi ne uităm la filme. Stăteam vreo 7-8 persoane aliniate şi ne uitam la filme în timp ce unii dintre noi continuau discuţiile gălăgioase. Nimeni nu venea să se ia de viaţa noastră. La final, colac peste pupăză, câţiva băieţii care erau cu noi, au intrat cu o mingiucă în restaurant şi au început să se joace (nu s-au jucat prea mult dar totuşi). Nici de această dată nu a venit nimeni.  Practic am stat acolo 8 ore şi am făcut o gălăgie cam mare şi totuşi, nimeni nu ne-a întrebat de sănătate sau ştiu eu ce altceva. Mă întreb ce era dacă te aflai în România.

Spusesem şi de exemplul care m-a uimit în mod negativ. Ieri am fost cu prietenii la Barajul Bicaz unde după ce am admirat barajul cu peisajele şi gunoaiele aduse de curenţii la baza barajului, am oprit la „Cabana Baraj” să mâncăm ceva deoarece eram mai lihniţi. Am ajuns acolo şi am comandat. Speram să mâncăm cât mai repede dar comanda noastră care a fost făcută la ora 14:00 a fost onorată abia în jurul orei 16:00. Unii au fost mai norocoşi primind mâncarea la 15:30 ei comandând mai devreme. Cei care au urmat după noi au primit mâncarea aproape de ora 17:00. Scuza lor a fost că era un singur bucătar, dar totuşi…

Ai noştri la început mai vroiau şi desert. Chelnăriţa măcar ne-a spus că ne anunţa după ce mâncăm dacă poate să ne facă şi deserturile. Cred că dacă mai comandam şi desert plecam de acolo târziu după ora 20:00. După ce că am aşteptat atât de mult încât după ce au mâncat  şi ultimii, primilor care mâncaseră deja le era iar foame am cerut nota de plată care a întârziat şi ea să apară. Am aşteptat la rugămintea lor cât am aşteptat dar nota de plată nu mai venea. După vreo 30 de minute vine şi nota de plată. Dacă era doar că a întârziat nu era nimic, dar nici matematica lor nu era bună pentru că se cam fraieriseră cu 33 RON. Noroc cu noi că i-am tras de mânecă. Chiar m-a uimit modalitatea de a trata clienţii. Dacă în Austria mancatul şi plata ar fi durat foarte puţin însă am fost nevoiţi stăm 8 ore, aici ne grăbeam şi tot am stat mai bine de 3 ore ca să mâncăm şi să plătim consumaţia deşi eram mai puţin de 70 de persoane cât am fost în Austria. Oricum…trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. 

Tocmai m-am întors dintr-o expediţie de o săptămână printre colegii noştrii europeni şi am foarte multe de spus. În mare nu prea de bine. Va trebui să mă iau din nou de politicienii noştrii dar şi de oamenii care formează poporul român. Una peste alta mi-am dat seama că articolul în care am dat motive pentru care merită să iubeşti România este 100% adevărat. România are peisaje chiar superbe ceea ce am văzut foarte puţin cât am stat pe afară. Pe afară au oraşe frumoase, dar în afara lor consider că stăm mai bine. Chiar avem femei frumoase. Pe la unguri, austrieci, nemţi sau francezi nu prea se găsesc. O săptămână întreagă nu am văzut nicio o femeie frumoasă la ei. Mâncărurile lor sunt bune, dar nu ca la noi. Pe scurt: am avut dreptate.

Să revin la oile noastre. Am constat o diferenţă cam ca de la cer la pământ între noi şi ei, începând de la oameni şi până la economie. Ştiam că ea există, dar nu credeam că poate fi atât de mare. Am fost uimit să văd că pe afară lumea nu se grăbeşte, nu aleargă, nu se supără. Acolo este altă lume. La noi toată lumea se grăbeşte, se supără imediat şi te-ar tranşa dacă s-ar putea. Cât am stat printre cei de afară, nu am auzit claxoane, nu am văzut oameni supărăcioşi sau certuri din fel de fel de motive. Mai mult, până şi fumătorii erau reprezentaţi foarte slab la ei. Pe stradă nu prea se fumează.

Traficul este foarte aerisit. Foarte rar vezi câte un mic blocaj, dar care se risipeşte imediat. Dacă prin Viena erau la putere bicicliştii, prin Paris motocicliştii erau foarte bine reprezentaţi. Pe la noi multe maşini. La capitolul maşini cu siguranţă, noi avem maşini de lux pentru toţi europenii, pentru că pe la ei nu dai la fiecare colţ de maşini de lux.

Un alt aspect pe care vreau să îl amintesc este faptul că pe la noi, nu prea sunt puncte turistice. Spre exemplu, Parisul este plin de astfel de puncte turistice. Arhitectura oraşului este în aşa fel încât poţi spune că tot Parisul este un muzeu. Îţi vine să-i baţi pe cei care au adus Bucureştiul la un asemenea dezastru.

Ca şi economie aş spune despre T.V.A. Dacă la noi este de 19%, în Austria T.V.A.-ul este 10%, iar în Franţa 5%. Cu toate astea mâncarea la noi este mai ieftină, dar salariile pe la ei sunt mult mai mari decât la noi. Sunt curioas dacă se va micşora T.V.A.-ul şi la noi. Măcar să fie de 10%. Nu mai vreau să spun prea multe despre noi şi despre ei. Acum sunt acasă şi vreau să am mai multă răbdare cu România.

1)Avem o ţară cu peisaje superbe. Puţine ţări au peisajele pe care le avem noi.

2)Avem fete frumoase. Dacă eşti fată simte-te bine şi nu te gândi că băieţii nu sunt la fel de frumoşi ca voi

3)Avem mămăliguţă şi sărmăluţe. Avem mâncăruri extraordinare.

4)Avem simţul umorului foarte dezvoltat.

5)Românul e născut poet.

6)Avem tradiţii

7)Doar în România te simţi ca acasă

8)Te surprinde mereu

9)Avem tineri deştepţi. Dovada este numărul de tineri studenţi la facultăţile de top din lume.

10)Avem echipă de gimnastică foarte bună.

Astăzi dacă îţi vei face timp să te uiţi puţin mai atent la cei din jurul tău vei avea neplăcuta plăcere să constaţi că în jurul tău se găsesc fel de fel de oameni care au o problemă în mod sigur. În ultimul timp mi se întâmplă tot mai des să văd români care încearcă prin diferite acţiuni să arate că ei „au cu ce”. Tocmai citeam prin presă că România este ţara care ocupă primul loc în Europa la numărul de maşini noi înmatriculate. Nu m-a surprins deloc  dar oarecum m-am gândit că românii se vaită că nu au bani dar cumpără cele mai multe maşini noi. Prin Europa nu este nicio ruşine să cumperi o maşină second-hand.  Ba chiar cele mai multe care se cumpără acum sunt second-hand. Când vin sărbătorile românii sunt primii la cumpărături şi rămâi surprins să vezi care sunt sumele care se dau pe cumpărături. Şi totuşi românii nu au bani.

Este adevărat că există o inegalitate între salarii. Unii au iar alţii chiar nu au.  Problema care se ridică este că dintre românii care nu au, se duc la bănci şi îşi fac credite pentru a putea să „intre în rândul” celor care au. Dacă ai avea ocazia să vezi câţi oameni îşi fac credite mari pentru o maşină nouă, sau câţi oameni cer credite mai mare decât ar putea plăti aţi fi surprinşi. Mulţi au ajuns să ia credite pentru a avea o masă de sărbători asigurată, iar apoi tot anul plătesc rate şi mor de foame. Este o problemă cu care românii se confruntă tot mai des: nechibzuinţă unei ţări aflate în comă. Dacă eşti sărac, măcar gândeşte-te bine ce faci şi caută să fi calculat.

Un alt caz pe care vreau să îl discut dar care are legătură cu titlul articolului ar fi românii care caută să impresioneze pe cei din jur prin metode jenante pentru ei. Îmi povestea un prieten că de curând a mers cu trenul şi în apropierea lui se afla un tip care la un moment dat a scos vreo cinci telefoane, iar din toate dacă unul singur era mai răsărit. Se suna de pe un telefon pe altul, iar la un moment dat se sună cu un prieten spunând: „s-a închis că am rămas fără baterie pe Cosmote, dar hai că te-am sunat de pe ăsta. Dacă şi ăsta se închide te sun de pe celelalte”. Observaţi unde apare problema? Ieri mă îndreptam spre casă aflându-mă în metrou şi lângă mine se aşează o fetiţă (nu cred că avea mai mult de 10 ani). Nu după mult timp scoate telefonul şi începe să „vorbească” la el cu sora ei. Până am coborât nu am auzit decât laude despre ea şi cu greu m-am abţinut să nu râd. În caelaşi timp pe sora ei a făcut-o proastă tot drumul (nu pot să mai spun cu exactitate de câte ori. Cert e că de multe ori). Spun în ghilimele „vorbea” pentru că o discuţia era de aşa natură încât era imposibil să poţi spune că discuţia era reală. Nu este singurul caz. Sunt mulţi care se fac că sună şi „vorbesc” la telefon.

Toate acestea sunt nişte probleme cu care românii se confruntă tot mai des. Încă nu ştiu pe ce să dau vina. Ori pe o lipsă de maturitate ori pe probleme de imagine? Românii nu se plac aşa cum sunt, încă îi chinuie imaginea dinainte de ’90 când erau dezavantajaţi faţă de restul Europei. Astăzi lumea vrea să strângă cât mai mult şi să fie mai bună decât restul. Lasă un om nemâncat un timp, sau dă-i numai să mănânce numai o dată pe zi timp de vreo 5 ani, apoi lasă-l să aibă tot ce doreşte. Vei vedea că nu îl vei putea opri din a strânge provizii pentru zile negre. Românul vrea să recupereze terenul pierdut şi să arate că şi el poate fi mare şi tare. Nu este cu nimic rău în asta dacă ceea ce face nu iese din normalitate. De multe ori când cineva are o problemă de imagine, ca să o rezolve va lua o atitudine cu privire la aceasta, iar această atitudine poate fi una neplăcută pentru cei din jur. De cele mai multe ori, atitudinea pe care individul o adoptă este una care are legătură cu nesimţirea, lauda şi snobismul. Probabil că atâta timp cât în mintea românilor va exista această gândire, situaţia nu se va schimba deloc şi vom continua să vedem fel de fel de cazuri printre noi. Să sperăm că într-un final vom avea un popor treaz.