Amintiri

Pisica făcătoare de farse!

Trebuie să vă mărturisesc un lucru care pe mine m-a îngrozit! M-a îngrozit pentru că am observat că pisica mea face farse. Mai ceva decât Jugaru. Astăzi, fusesem cu ai mei părinţi să iau ceva mobilier pentru bucătărie. Nimic anormal până aici. Dar înainte cu poveste că de-aicea mult mai este. Ajungem noi cu maşina încărcată cu mobilă  acasă şi ne pregătim de urcatul mobilei. Lăsăm uşa la scară deschisă pentru a ne uşura munca şi apoi lăsăm şi uşa de la apartament deschisă din acelaşi motiv. Continuarea cred că o intuiţi dar vă rog să nu mi-o luaţi înainte cu deznodământul. Ne apucăm noi de cărat şi într-o pauză, observ o pisică ce arăta ca a mea: neagră, coadă stufoasă. Cam atât am observat de la distanţă şi îi spun lui tata: „uite ce seamănă pisica aia cu a noastră!”, apoi ne apucăm iar de cărat.

După ce am urcat mobila mintea mea îmi adresează întrebarea: „Oare unde este pisica asta ca să ia în primire mobila nouă?” Pisica noastră, probabil ca orice pisică normală, când vede ceva nou trebuie să îşi lase mirosul şi nu lasă lucrul respectiv până nu se acomodează cu el. De data asta nimic. Şi cum mintea mea gândise mai devreme cu puţin, imediat face analogia cu pisica văzută în faţa blocului. Şi dă-i şi caută pisica. Ia-o de unde nu-i. Strig-o, alint-o. Nimic. Şi ce putea fi mai bun de făcut în acele momente? Simplu: am panicat familia: “şi-a luat pisica lumea-n cap!”

Şi începi să cauţi pisica prin faţa blocului. Strig-o, alint-o. Nimic. Într-un moment de sclipire mintea mea transpiră din nou şi îmi spune: „caut-o la subsol”. Imediat încep planurile de investigare. Îl iau pe tata, o iau pe mama, iau şi lanterna şi declanşăm „Operaţiunea pisica”. Îl deranjăm pe nenea preşedintele de bloc, ne deschide subsolul şi începem căutarea. Strig-o, alint-o. Nimic. Deja începeam să mă descurajez. Dar nu ne lăsăm. O căutăm până dăm de ea. Într-un final ne vedem nevoiţi să ieşim din subsol…fără pisică. Într-un moment de inspiraţie, tata a făcut o mică excursie până în spatele blocului şi vine fericit spunându-ne: “am găsit-o, dar e cam speriată.Se ascunde după tomberoane”.

Îndată plecarăm spre tomberoane. Pentru prima dată căutam în gunoaiele scării unde locuiam. Am văzut-o şi am început tratativele cu pisica. Hai, du-te, vino, hai la mama, hai la tata, na, uite ce-ţi dăm noi ţie. Ne mirasem cu toţii. Plecase din casă doar de 15 minute şi nu ne mai recunoştea după 10 ani de stat cu noi. Nu schiţa că ar vrea să vină la noi.

„Blestemăre de pisică” îmi spun în gând. “Tare proastă mai este şi eu care o credeam deşteaptă”. Şi continuăm alergarea după patrupeda mieunătoare. Dintr-o dată, pisica face o schimbare de planuri şi începe să ne alerge prin toate împrejurimile. De aici a început distracţia adevărată. Imaginaţi-vă trei oameni alergând după ceva care nu se vede. Fiind noapte era foarte greu să vezi o pisică neagră. Reuşim să o înconjurăm dar nici gând să putem ajunge la ea. Mama săraca la un moment dat a început să plângă ştiind că pisica reacţionează la lacrimile ei. Nicio reacţie din partea pisicuţei noastre nemiloase.

La un moment dat tata îşi aduce aminte că în acel moment cel mai potrivit lucru este să plece să îşi cumpere ţigări pentru că ar putea închide mai târziu şi apoi rămâne fără ţigări, aşa că alergarea pisicii a continuat în doi. Asta până şi-a amintit mama că are mâncarea pe foc şi poate ne trezim că prindem pisica şi apoi nu mai avem unde sta niciunul. Cine ştie cum ia foc casa. Aşa că a plecat şi ea iar alergarea pisicii am continuat-o numai eu. Am păstrat lanterna şi am făcut ce am ştiut mai bine: am alergat după pisică.

Deja lumea începea să iasă pe afară tot auzind: „Linda, Linda”, „Hai măi pisi” sau „de ce nu vii?” Lumea se uită la mine cu sufletul la gură să vadă cum căutam să prind pisica parcă înb aşteptarea unui final fericit. După alte 15 minute de alergat de unul singur pisica, reuşesc să îi câştig atenţia şi o fac să stea locului. Încurajat de aceasta, încep din nou dialogul cu ea. Timp de 5 minute a stat în fund pur şi simplu şi se uita la mine. Nu făcea nimic. Aproape simţeam că va veni la mine.

Deodată vine mama: „Cristi! Unde eşti”. Auzind-o şi gândidu-mă că am întăriri acum,  strig de după tomberon să vină să mă ajute. Când o văd pe mama că vine râzând: „Hai că pisica e în casă! E în camera ta!”

Prin mintea mea a trecut gândul că face mişto de mine. „Am căutat-o în toată casa şi nu am găsit-o” spun eu.  Până la urmă las cu greu pisica de la tomberoane crezând că mama a văzut pisica. Alerg repede în casă şi mă duc să o văd. În casă, stupoare….ia pisica de unde nu-i! Un alt gând îmi fulgeră mintea: „mama m-a chemat de la Linda, ca să îmi spună că a avut o vedenie cu pisica”. Îi spun mamei că a avut o vedenie şi că pisica noastră e afară. Mai să ies pe uşă că mama îmi spune: „Chiar e sub patul tău!”

Mă duc repede să văd minunea cu inima cu gămălia unui ac. Sub pat ce să văd: o coadă stufoasă, patru picioare şi doi ochi care mă priveau. Nu îmi venea să cred. Alergasem mai bine de 30 de minute după o pisică de pe stradă. Nu e de mirare că pisica aia nu recunoştea pe nimeni şi fugea de rupea pământul. Ce a urmat a fost o binemeritată porţie de râs şi multe mângâieri şi alintări pentru patrupeda noastră amatoare de farse. Probabil că s-a întrebat şi ea în bostanul ăla mic al ei de ce o mângâie toată lumea cu atâta poftă.

Eu încă mă întreb: dacă reuşeam să conving pisica aia să vină la mine, ce se întâmpla?

4 thoughts on “Pisica făcătoare de farse!

  1. Hai mey cristi ca m-ai facut sa rad;)) Daca mai ai nevoie vreodata de o lanterna😛 sau de o matza s-o alergi😀 sa ma anunti ca am si eu la bloc:))

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s