Comercial · Internet · Realităţi

Alba neagra: hoţie legală?

Un joc vechi, care a făcut multe victime printre amatorii de jocuri de noroc şi care a îmbbogăţit corect sau nu pe cei care conduc astfel de jocuri. Mă aflam în Paris, mai exact la Sacre Coeur, şi mă plimbam pe una din aleile pline de magazine cu suveniruri. Spre uimirea mea nişte persoane de culoare mai închisă cu cutii puse în mijlocul drumului îi păcălea pe francezi la alba neagra. Poate aţi ghicit deja: erau români. Puseseră o cutie de carton în mijlocul drumului pe care aveau celebrele cutiuţe şi bila care trebuia ghicită. Nu era singurul. Toată aleea era plină de astfel de români. Se pare că le mergea treaba având în vedere că un francez pierduse de faţă cu noi 1200 de euro şi nu cred că era singurul.

Este interesant şi modul lor de a păcălii oamenii. Pe lângă cel care conduce jocul, sunt şi aşa zişi jucători care “joacă” şi care “câştigă”. De fapt aceştia sunt oameni de ai lor care nu au cum să piardă. Dacă nu ai bani, îţi dau ei o sumă, de fel 50 sau 100 de euro, numai ca să intri în joc. După ce ai făcut greşeala să iei banii doar Dumnezeu te mai scapă din mâna lor. Nu ai cum să câştigi. Dacă cumva câştigi şi apoi vrei să ieşi din joc s-ar putea să îţi cam iei o bătaie soră cu moartea.

După ce am ajuns în ţară, la prima oprire (o benzinărie la marginea Aradului), cei cu alba neagra ne-au abordat şi pe noi la autocar. Mai că era să te oblige să joci. Cumva am reuşit să scăpăm de ei, dar nu a fost uşor pentru unii dintre noi era gata gata să fie păcăliţi. Pe lângă toată treaba asta care din start nu e legală, cei care fac jocurile sunt în stare să bată, să taie sau să împuşte pe oricine stă în faţă câştigurilor lor. Şoferi de autocar sau chiar ghiduri turistice au simţit pe pielea lor violenţa acestora deoarece i-ai avertizat pe turişti de prezenţa lor.

Deşi şoferii nu au spus prea multe, probabil că aceştia sunt nevoiţi să oprească în locurile respective pentru a nu le fi atacate autocarele. Cu toate că această afacere este o hoţie cât Casa Poporului, Poliţia nu se bagă, nimeni nu spune nimic. O afacere care face victime tot mai multe, dar pe care nu vrea să o oprească nimeni iscând să devină o hoţie cu acte în regulă pe urma căreia alţii au de pierdut bani sau chiar viaţa, iar alţii câştigă bani cu lopata.

Advertisements

2 thoughts on “Alba neagra: hoţie legală?

  1. Mah Cristi si proverbul ala: Lupul isi schimba parul, dar naravul ba! Cred ca s-a potrivi mai bine asa: Romanul isi schimba tara, dar naravul ba!

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s