Realităţi · Scrisori

Momente…

Există unele momente când nu mai ai chef de nimic, nu mai ai chef de nimeni şi nimic nu te mai atrage, nimic nu ţi se mai pare interesant, viciile devin zero sau chiar te enervează şi tot ce îţi doreşti este să stai întins în pat cu ochii închişi şi dacă se poate să nu gândeşti la nimic. Doar să stai. Mă refer la acele momente când eşti atât de bolnav sau supărat încât zaci şi nu te mai interesează nimic din ce te înconjoară.

Dacă cu supărările este vorba de un aspect foarte complex pentru că peste unele se poate trece fără mare problemă doar că ne e greu să renunţăm la anumite lucruri, altele chiar sunt în urma unor necazuri mari şi nu trebuie să mai comentezi nimic. Dar momentele de zăcere în proporţie foarte mare vin în urma unor excese şi imprudenţe. Sunt bolile ereditare de care poţi ajunge să zaci fără să ai nicio vină, dar sunt acele boli care se trag în urma unor excese şi imprudenţe. Faptul că ajungi să zaci cu temperatură 39 sau peste, să ai dureri cumplite de cap, oase, carnea să te doară şi ea, să ai frisoane şi să te usuture gâtul teribil, atunci înseamnă că nu ai luat în calcul proverbul “capul face, capul trage” şi inevitabilul s-a întâmplat îndată.

Faptul că fumezi ca o locomotivă şi apoi umbli prin doctori să rezolvi afecţiunile cauzate fumatului, se datorează numai ţie. Că bei şi apoi alergi prin toate spitalele să îţi tratezi ulcerul sau ficatul nu este decât vina ta. Faptul că nu apreciezi sănătatea la timp şi apoi alergi după ea nu este decât vina ta.

Majoritatea îşi pierd sănătatea prin diferite moduri dar toate au la bază excesul, imprudenţă sau necumpătarea şi după ce au pierdut sănătatea nimic din ce făceau înainte nu li se mai pare tentant şi ar da orice să îşi recapete sănătatea. Vă daţi seama ce ar însemna dacă oamenii ar fi mai raţionali şi nu ar mai face excese de alcool, tutun, activităţi care sigur au urmări rele, mâncare, dacă nu ar fi imprudenţi la volan sau dacă ar fi cumpătaţi când se aşează la masă astfel  încât să mănânce cât mai sănătos.

Cu siguranţă dacă ar fi luate în seamă proverbele “capul face, capul trage” şi ” semeni vânt, culegi furtună” oamenii ar fi mai sănătoşi cu cât mai puţine boli şi necazuri datorie sănătăţii.

2 thoughts on “Momente…

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s