Realităţi · România mea!

Să vină o ambulanţă! Sau lasă…

În postarea anterioară vorbeam de câteva momente în care tot ce îţi doreşti este un pat moale în care să îţi odihneşti fundul pe timp de boală, fără ca altceva să îţi atragă atenţia. Ei bine săptămâna asta cam în starea asta m-am simţit eu, având frecvent febră 39-40, dureri mari de cap, frisoane, dureri de carne mari de tot şi peste toate mai începuseră să mă junghie şi încheieturile oaselor. Ce mai: o distracţie! După câteva zile de medicamente luate şi reţete schimbate, temperatura nu vroia să scadă deloc. Scădea pentru câteva ore apoi iar creştea la 39-40 fapt care joi seara a făcut-o pe mama să vrea să sune la 112 pentru o ambulanţă: “ăştia de la 112 vin mai repede.”

Cel puţin aşa credea ea 🙂 . Aşa se face că pe la ora 19:00 sună la 112 şi cheamă ambulanţa. Şi aşteaptă, şi aşteaptă…trec 30 de minute: nimic. Trece o oră: nimic. Trec 2 ore: nimic. Îi zic mamei să mai sune odată. Între timp febra nu scăzuse deloc şi asta în condiţiile în care tot se încercau pe mine leacuri băbeşti: împachetări cu oţet, spirt, comprese cu apă rece, cartofi şi toate cele, plus medicamente dar tot nimic. Aşa că mama sună din nou la ambulanţă şi află că ambulanţa nici nu plecase de la spital. Vreau să precizez că eu stau în apropierea a două spitale aşa că puteau să facă şi ei un mic efort să vină şi să nu aştepte să vin eu la ei cu febră 40. Vă daţi seama cum aş fi făcut eu dacă ieşeam afară cu febră 40 având în vedere că afară erau maxim 5 grade 🙂

În fine, cei de la 112 au spus să aşteptăm că vine ambulanţa. La fel au spus şi prima dată. Acum era deja aproximativ ora 21:00.  Şi aşteptăm noi iar. Mai trec 30 de minute: nimic, mai trece o oră: nimic, aşa că deja ne gândeam serios dacă mai are rost să ne gândim la ei. În jurul orei 22:30, deci după aproape 3 ore şi jumătate de aşteptat, văzând că am reuşit să coborâm febra undeva la 37.5 am zis că e momentul să meargă Mahomed la munte dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed. Măcar a meritat efortul dar cei de la serviciul de ambulanţe au o bilă neagră din partea mea.

Se pare că România e ţară unde dacă te îmbolnăveşti rişti să mori că până vine ambulanţa…mai bine o iei tu uşor la pas că ajungi la spital înainte ca ei să ajungă la tine. Încă mă mai gândesc dacă ambulanţa aia a venit până la urmă. După ce am ajuns acasă nu am auzit să sune la interfon vreunul. Zicea mama că sunase cineva la interfon pe la 2 noaptea. Refuz să cred că au fost ei…

Advertisements

4 thoughts on “Să vină o ambulanţă! Sau lasă…

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s