Amintiri · Realităţi · Umor

Come back memories

Azi am ajuns după mult timp într-un loc unde nu am mai fost din primul an de facultate: sala de lectură a facultăţii. Staţi liniştiţi că nu am ajuns cu scopurile cu care ajungeam în primul an de facultate. Nu m-am dus ca să lecturez şi m-am dus să ţin de urât unui coleg şi cum nu aveam nimic mai bun de făcut decât să stau degeaba am scos telefonul şi m-am jucat pe el până i-am terminat bateria. Totuşi faptul că am revenit după atâta timp într-un loc unde am ceva amintiri a fost plăcut şi mi-a trezit câteva amintiri. În primul rând am fost uimit să văd cât de goală era sala de lectură. Când mergeam în primul an, sala de lectură era destul de aglomerată iar astăzi când şi când mai venea câte cineva să mai caute ceva.

Când ajunsesem erau două persoane într-o sală cu o capacitate destul de mare. Să tot fie vreo 40 de mese în sala de lectură a facultăţii. Din aceste două persoane una stătea la calculator pe Internet şi decât una lectura. O altă amintire care mi-a venit în minte a fost ce făceam când frecventam sala de lectură. În primul an aveam un orar foarte urât cu ferestre cam multe şi cam mari ceea ce mă făcea să vin la sala de lectură. Într-o zi în primul an am hotărât cu câţiva colegi că ar fi bine să mergem la sala de lectură şi să învăţăm pentru că avem pauză 6 ore după care avem examen. Era un examen stabilit în afara sesiunii pentru a ne elibera puţin şi să avem mai mult timp de învăţat în sesiune pentru celelalte examene. Zis şi făcut. Am mers la sala de lectură cu gândul să învăţăm pentru examen, numai că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg şi timp de 6 ore am râs copios deranjând pe toată lumea. Din 6 ore cred că numai 30 de minute am reuşit să citim ceva. Spre surprinderea noastră am luat toţi examenul.

În urma reîntoarcerii la sala de lectură astăzi am mai simţit un sentiment. M-am simţit cum m-am simţit atunci în primul an: neştiutor. Dacă nu am mai dat de vreo 4 ani prin sala de lectură uitasem că e nevoie să mă semnez într-un registru. La fel ca atunci când am intratp în anul 1 în sala de lectură. Nici atunci nu ştiam că e nevoie de aşa ceva. Astăzi i-am dat bibliotecarei aceiaşi replică: habar n-am avut că e nevoie să mă trec în registru! :))

Tot astăzi legat de primul an mi-am amintit şi cum am ajuns la facultate şi cum au decurs lucrurile. Ţin minte că mam dus cu mama la înscriere la facultate şi am ales Facultatea de Biotehnologii din Agronomie. M-am dus să dau interviul şi când a văzut tipa de acolo media de la BAC a spus: păi cu media asta intri în primii 10. Anul trecut aşa a fost. Fericit să aud asta m-am înscris. După prima săptămână de înscrieri eram al 5 lea. Fericit am zis că pot pleca în TinSerV (tineri în serviciu voluntar), aşa că am plecat din Bucureşti. După a doua săptămână de înscrieri primesc telefon de la mama: ai intrat la facultate…EŞTI STUDENT!Wow, răspund eu şi continui: al câtelea am fost? Nu am primit însă răspunsul pe care îl aşteptam. Am aflat că nu intrasem la Facultatea de Biotehnologii. După a doua săptămână ajunsesem al 160 lea sub cele 60 de locuri de la buget şi intrasem la Facultatea de Zootehnie.

Bineînţeles că neştiind ce e aia am întrebat curios: dar eu m-am înscris la Biotehnologii…cum adică la Zootehnie? “Păi ştii, au venit mulţi cu medii de 10 şi nu ai mai intrat şi te-am înscris eu la Zootehnie.”   Eu nu ştiam dacă să mă bucur sau nu pentru că nu ştiam ce e aia Zootehnie că de…nu ai de unde să ştii ce e aia Zootehnie într-o ţară în care nu prea există Zootehnie (cel puţin acum 5 ani nu prea auzisem nimic de domeniul ăsta). Cert e că la final a rămas să merg la facultate şi să văd cu ce se mănâncă şi uite că am văzut şi nu m-a mâncat ea pe mine🙂 Acum termin şi gata tot. Încă mă întreb cum e posibil să termini o facultate care nici nu ştii cu ce se mănâncă şi mai mult să nu ştii de existenţa ei…

2 thoughts on “Come back memories

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s