Bucureşti · Realităţi · România mea! · Teamwork

Fii mereu TU!

be-you

Până de curând  nu am realizat, dar am pe cineva în lista de messenger care are un ID ce transmite exact îndemnul ăsta: Fii tu în fiecare zi! Pare ceva banal la prima vedere însă lucrurile nu stau chiar aşa. Să fi doar tu aşa cum eşti în fiecare zi nu este ceva care poate face oricine însă ar fi bine să reuşească fiecare să fie mereu doar aşa cum simte şi cum gândeşte. Cine reuşeşte asta este o persoană fericită pentru că nu trebuie să mai afişeze diferite personalităţi în funcţie de locul şi persoana cu care vorbeşte. Cu alte cuvinte, e bine să ai coloană vertebrală într-o societate în care dacă eşti altfel eşti etichetat în diferite feluri. Săptămâna trecută eram la facultate şi în pauza dintre două cursuri la un moment dat o fată a ieşit dintr-o sală cu o chitară şi fără să se gândească ce cred alţii, s-a aşezat pe una din treptele scării şi a început să cânte muzică folk. Colegii s-au adunat imediat unii apreciind muzica, alţii luând în derâdere. Pe ea însă nu o interesa ce spuneau alţii pentru că ea se simţea bine. Este o reţetă a unei zile perfecte. Ca să ai o zi cât mai frumoasă trebuie să ştii să te bucuri de ceea ce te face fericit(ă). Dacă te gândeşti oare ce vor zice alţii dacă tu ai face una sau alta atunci înseamnă că ai o problemă: te uiţi prea mult în gura altora.

Atâta timp cât e viaţa ta nu văd de ce trebuie să faci ce le place altora. Să facă fiecare ce vrea în dreptul lui, dar în viaţa ta decizi tu şi atunci când ştii să scoţi la exterior ceea ce trăieşti la interior atunci trebuie să fi o persoană fericită. Atenţie: mă refer doar la lucrurile care ţie îţi place să le faci sau atunci când trebuie să iei o decizie. Când la interior se află îngrijorări e bine să nu le exteriorizezi prea mult. Eventual exteriorizează-le cu persoanele mai apropiate şi nu cu oricine. Chiar astăzi am intrat pe blogul-ul Sânzianei şi acolo se poate găsi un alt exemplu în care e bine să fi mereu TU şi nu altcineva. Nu trebuie să te iei după alţii care aruncă hârtiile, ambalajele, sticlele pe jos, care spală trotuarele cu scuipaţi sau să te iei după cei care trec pe roşu sau traversează strada prin locuri nepotrivite. Dacă ştii că nu e bine atunci ia atitudine! Am observat cât de ciudat se uită lumea la cei care nu trec pe roşu. Foarte puţini mai aleg să stea până se face verde şi aceia se întreabă dacă nu cumva sunt ei cam ciudaţi. De multe ori am auzit spunându-se despre anumite persoane: “doar nu te-ai pocăit!” Păi ce rău a făcut omul ăla dacă s-ar fi pocăit? A omorât pe cineva? A furat? Sau ce altceva a făcut? În ziua de azi dacă eşti altfel eşti considerat un ciudat. S-au schimbat valorile şi panta pe care se coboară este tot mai mare. Într-o lume în care valorile s-au întors cu susul în jos este bine să fi o persoană cu coloană vertebrală care să rămână la fel mereu indiferent de circumstanţe. Nu lăsa pe nimeni să îţi influenţeze modul de a acţiona dacă ceea ce crezi este bine. Din contră, caută tu să influenţezi pe alţii şi nu uita că schimbarea începe cu tine!

Advertisements

2 thoughts on “Fii mereu TU!

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s