Fantezii · Realităţi · România mea!

Paradoxul românilor

Nu știu de ce dar în ultimul timp fac ce fac și ajung să mă minunez tot mai tare de poporul român. În loc să încep să mă obișnuiesc pe zi ce trece mi se pare tot mai dificil. Citeam la Grape un articol despre noua ei locație și nu am avut cum să nu încep să îmi pun întrebări despre țarișoara asta a noastră. Chiar am lăsat acolo un comentariu unde spuneam că pentru mine cel puțin sună a Paradis descrierea. Ceva ce eu unul mi-aș dori să văd și la noi și chiar mi-ar face plăcere să trăiesc în compania unor asemenea oameni. Întrebarea care a stat la baza actualei postări este: de ce oare dacă românii și-ar dori probabil la fel ca mine să trăiască într-o țară precum Anglia sau orice altă țară asemănătoare despre care noi spunem că are altă mentalitate, nu vor să încerce să facă din România o țară asemănătoare celor pe care le invidiază? Stau și mă mir de ce marea majoritate a românilor se comportă de parcă România e ce își doresc deși sigur le-ar face mare plăcere să trăiască într-o țară foarte  civilizată. 

În minte îmi vine un experiment mai vechi făcut pe maimuțe. Într-o cușcă au fost introduse 5 maimuțe, iar în mijlocul cuștii a fost pus un mănunchi de banane. Dacă una din maimuțe încerca să ia o banană, toate maimuțele erau curentate. Astfel după ce prima a încercat să ia o banană, următoarea care încerca era bătută de celelalte maimuțe. Observându-se comportamentul și văzând că după un timp niciuna dintre maimuțe nu mai dorea să ia vreo banană, una din maimuțe a fost schimbată. Maimuța nouă a vrut la rândul ei o banană dar a fost și ea bătută de celelalte maimuțe. Una câte una într-un final toate maimuțele au fost înlocuite de altele. S-a constatat însă că deși în cușcă nu mai exista nicio maimuță care a fost curentată vrând să ia o banană, maimuțele o băteau în continuare pe cea care îndrăznea să se îndrepte spre mănunchiul de banane. Ele făceau așa fără să aibă ”o explicație” asupra gestului. Singurul motiv pentru care o băteau pe cea care vroia să se îndrepte spre banane era că așa era obiceiul locului. Cam așa tind să cred că trăiește și poporul român. Probabil românii spun că deși și-ar dori ca România să fie o țară mult mai plăcută și știu ce trebuie făcut, nu fac pentru că alții ar profita și i-ar călca în picioare, ar muri de foame pentru că dacă așa fac toți singura modalitate într-un astfel de mediu este adaptare. Vedeți ironia? Vrem cu toții o țară mai bună și totuși nimeni nu îndrăznește să schimbe valorile greșite pe care poporul ăsta le-a adoptat. Nu o să încep să spun de domeniile unde ceva ar putea fi schimbat pentru sigur știți și voi destule.

Ar mai fi o posibilitate: dacă românilor le place țara asta așa cum e ea? Asta ar fi o problemă mare. Totuși e greu de crezut așa ceva.

Advertisements

5 thoughts on “Paradoxul românilor

  1. Credeam intr-un timp ca se va schimba Romania o data ce noile generatii vor avea putere de decizie in stat. Dar cred din ce in ce mai mult ca, dupa acelasi principiu ca si maimutele, adaptarea la mediu si gandirea in care traiesti e mai mult decat involuntara, oricat de progresista ti-ar fi gandirea. Deci imi pierd speranta incet incet intr-o Romanie schimbata.

  2. Sunt mulți români care se mulțumesc mai cu orice… și le place țara asta tocmai din indiferență. Și sunt mai mulți decât am putea crede.

    Povestea cu „vreau o țară mai bună” e ca „vreau să slăbesc” spus de o persoană care într-o oră să bagă în frigider și îl decimă. Vrutul n-are de-a face cu nimic.
    De la vrut la făcut e o cale imensă.
    Românii nu trebuie să vrea… de vrut vor de sute de ani… trebuie să facă…

    Iar dacă de vrut, vor… la partea cu făcutul, ar prefera ca alții să se ocupe de asta în locul lor.

  3. Ne plac chestiile de-a gata si asteptam ca acea schimbare sa vina singura, fara pic de efort. Intotdeauna am fost asa, noi romanii. De aceea, ne-am duce in Anglia, pentru ca acolo e de-a gata, e gata schimbarea. E alta mentalitate, alt tip de oameni , oameni spre care aspiram si noi sa ajungem, dar fara atata efort.

  4. Chiar saptamana trecuta discutam in cadrul unui seminar de Istoria Culturii Romane Moderne despre schimbarea romanilor…unii sunt optimisti, dar eu sunt realista :)) no, it’s not meant to be…

  5. @Dazz: eu sper să nu moară și speranța asta care mai pâlpâie ci să renască precum pasărea phoenix
    @Diana: din păcate cam așa este. e greu să facă cineva ceva și să se gândească la posibila schimbare. În loc să spună ”dacă toți ar face ceva bun s-ar schimba ceva” ei spun ”o hârtie în plus sau minus tot aia e”. Și spunând așa ajungi să calci pe gunoaie. Și lista poate continua.
    @Paul: E mai greu cu magia.
    @Choco: vor mai trebui multe sute de ani să se schimbe ceva în mentalitatea românească și asta dacă se vor lua ceva măsuri în ceea ce privește educația.

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s