Șoaptele dimineții

 

Să mă alinte cu șoapte la prima oră și să îmi cuprindă mijlocul cu dorința contopirii noastre. Să-mi vorbească despre noi în limbi îngerești și să mă îmbie cu mirosul pielii ei. Să alergăm printre maci intimidați de dragostea noastră și să uităm că suntem trecători.  Să dăm culoare vieții și sunet iubirii noastre.

Să nu vă minunați de noi, căci fericirea nu poate fi ascunsă…e ca lumina în miezul zilei. Dragostea care îi dă aripi, face fericirea să vorbească printre greieri și firele de iarbă așezate la picioarele ei ude de roua dimineții.

– Iubito, ești ca un fruct gata de cules, numai bun de cuprins cu buzele

– Iubitule,  mă fericești doar din priviri și mă oglindesc în privirea ta caldă ce o pâine caldă scoasă din cuptor. Mă regăsesc în zâmbetu-ți mereu încrezător.

– Iubito, ești frumoasă. Frumoasă ca norii pașnici din zenit, cu ochii sclipitori precum stropii de apă în lumina soarelui.

– Iubitule, ești frumos ca un abanos cu parfumul dulce îmbietor ca sufletul unui îndrăgostit.

– Iubita mea este ca   o vioară cu trupul tras ca prin inel.

– Iubitul meu este precum recolta toamnei plină de binecuvântări.

Iubito, să ne bucurăm și să gustăm unul din celălalt până la-nserat căci mi-e foame de tine…