Am primit o altă leapșă din partea mai multor persoane. Prima dată Roșcata, apoi Rux și apoi Paul. Sper că nu mi-a scăpat nimeni și că am primit leapșa doar de 3 ori. Trebuie să repostez o postare mai veche ce mi-a plăcut. Mi-e greu să mă hotărăsc. Aș pune una mai siropoasă dar au fost destule în ultimul timp, o alta parțial siropoasă dar e prea lungă și cred că o să optez pentru una cu mesaj dar nu foarte lungă.
Nu este interesant că până şi stelele cad? Până şi stelele pot muri şi asta deşi sunt atât de sus. Mult timp am invidiat stelele pentru că sunt atât de sus. Am invidiat stelele pentru lumina lor. Le-am invidiat pentru că au fost privite de atâtea cupluri îndrăgostite… şi încă sunt centrul atenţiei atunci când cupluri îndrăgostite privesc cerul. Deunăzi nu le mai invidiez şi asta nu pentru că nu mi-aş dori să fiu ca ele, însă este greu să fii stea, să luminezi şi să stai acolo sus. Să ştii că toată lumea se uită la tine şi mai mult, să ştii că se bucură când cazi, când mori, pentru ca ei să-şi pună o dorinţă. Cât egoism…
Aş vrea să vă provoc şi să vă pune-ţi întrebarea: de ce cad stele? Sau altfel spus: când cad stelele? Pe această direcţie continui provocarea prin a vă ruga să priviţi mai profund întrebarea şi mă refer în a atribui omului titlul de stea. Cum sună acum întrebările “de ce cad oamenii?” şi “când cad oamenii?”
Cu toate că stelele nu sunt altceva decât piatră, ele strălucesc atât de frumos şi parcă nu îţi vine să crezi că pot să fie doar piatră. Imaginează-ţi cauza unei stele căzătoare sau cauza unei stele care moare. Stelele mor atunci când la nivelul nucleului se termină rezerva de hidrogen. Cu alte cuvinte, atunci când nu mai au resurse. Stelele se răcesc şi cu timpul mor. Un pietroi îngheţat care intră în atmosferă şi pentru câteva fracţiuni de secundă încântă privirea. Te-ai gândit puţin cât ne asemănăm cu o stea? Când un om nu mai are resurse, îl slăbesc puterile şi nu mai are niciun suport material, fizic sau mental cedează şi se transformă într-o stea căzătoare. Stelele pot să îşi prelungească viaţa prin transformarea heliului în carbon după epuizarea rezervelor de hidrogen. Chiar şi oamenii se pot ridica din căderea lor şi asta când găsesc resurse nesperate prin diferite căi: minuni sau pur şi simplu înţelepciune.
Nu îmi vine să cred cât de mult ne asemănăm cu stelele. Fiecare om are un mic univers al lui în care este centrul atenţiei pentru anumite persoane care îl privesc neîncetat. Chiar mai mult decât cum privim noi stelele. Stelele le priveşti doar noaptea, însă oamenii îi priveşti mereu. Oare şi oamenii se bucură de căderea altor oameni sau mai rău: de moartea lor? Oare oamenii îşi pun dorinţe atunci când alţi oameni mor?
Era să uit dragilor. Probabil că aţi văzut destule stele căzătoare la viaţa voastră. Aţi văzut vreo stea care să moară urât? Personal nu am văzut nicio stea care să nu moară “cu demnitate” încântând privirea celor care iau parte la înmormântarea ei. Îmi place să cred că şi aici ne asemănăm cu o stea şi că putem muri lăsând un zâmbet pe buze celor care ne-au cunoscut, a celor care au fost universul nostru. Îmi place să cred că şi oamenii pot murii frumos…cu demnitate.
Postarea: ”Când cad stelele?” din 21 august 2008.
O altă postare la care mă gândeam dar am spus că e foarte lungă este următoarea. Doar dacă aveți timp, răbdare și vă place teatrul scris de un începător 😀
Terasa cu bloggeri 
foarte frumos, Creve. Mi-au placut stelele mereu. SI acum mai sunt nopti in care ma tot uit la ele si nu m-as satura privindu-le. Stiu ca acolo sunt sunt 2 stele care vor lumina mereu. 🙂
Mai este un lucru referitor la stele. Când privești pe cerul nopții, când vezi toate stelele alea fără număr, te gândești automat la cât de miciși totuși Cineva ne știe orice fir de păr și orice respirație 🙂
Incepator??? dai clasa multora care se cred scriitori. Felicitari pentru postare, ma pierd, ca de obicei, in scrieri frumoase si dulci…
Tu ești drăguță ce de obicei 😛 Merci frumos.
Ce-mi mai place sa fac forme din stele. Asta e unul din motivele pentru care nu-mi plac norii
Chiar e fain să te pierzi așa printre stele. N-am mai făcut de ceva timp forme din stele, dar tare aș mai face 😀
Tinteste spre luna! Chiar daca nu reusesti, macar vei fi printre stele…
Asta tinde să devină clișeu dar totuși e adevărată.
Parca scrii din … stele. Hai hai scoate artileria grea ca vreau sa mai citesc. 😆
Păi nu se poate să repostez toate postările mai vechi care mi-au plăcut :)) Doar nu am ajuns să îmi bată vântul prin cap :))
Cei de la Taxi au avut întotdeauna melodii de suflet 😛
Pai in primul rand , iubesc stelele…cand ma duc acasa, la tara, cerul este plin de stele, de fiecare data…mi se pare ceva special ca ele stau acolo sus, iar noi suntem aici jos, dar totusi uneori parca le simtim atat de aproape de noi 🙂
In al doilea rand, cei de la Taxi chiar sunt cei mai tari oameni, cu cea mai buna muzica 😀 ( nu m-am putut abtine…cand vine vorba de Taxi, nu am cum sa nu comentez ceva) Foarte frumos postul…ca de obicei 🙂
Văd că majoritatea adoră să privească stelele 😀 Cum ar fi un blogmeet cu cortul? :))
“Te-ai gândit puţin cât ne asemănăm cu o stea?”
Doar omul alege sa-si piarda din stralucirea care i-a fost daruita.
Sa stralucim, sa luminam, sa bucuram pe cei din jurul nostru pana cand va trebui sa ne stingem! 🙂
Mi-au placut intrebarile puse de tine in acest articol!
Mă bucur că îți plac întrebările. E adevărat că uneori oamenii sunt vinovați că își pierd strălucirea însă nu pentru că așa și-ar dori. Pur și simplu aleg prost în momentele importante ale vieții.
Frumoasa paralela intre oameni si stele. 🙂 Exista si oameni care nu mor niciodata, sunt aceia care aleg sa-si sacrifice viata pentru un ideal, care fac totul pentru un vis pe care il lasa posteritatii. Ei se dedica unei opere care in timp va bucura sufletele a miliarde de oameni.. Acesti oameni minunati traiesc pururea in amintirea celor vii…pentru ca muritorii de rand le poarta zilnic numele pe buze si ii respecta o vesnicie pentru realizarea lor. Ei voi straluci pentru eternitate pe bolta valorilor umanitatii.
Să sperăm că oamenii nu vor arunca valorile la gunoi 🙂
Of, se pare ca am de recuperat cateva postari pe aici 😀 deh, cu licenta si sesiunea asta nu mai am timp de nimic…..Revenind la postarea ta, cred ca stelele (oamenii) nu mor niciodata pentru ca noi le vom pastra mereu in sufletul nostru si vor trai vesnic intr-un coltisor al inimii noastre. Ele mor doar atunci cand nu mai avem timp si nu mai vrem sa ne amintim de ele.
Și după ce murim noi? Cine le mai păstrează în inima lor? 😀 Stă scris ” cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.” Ecclesiat 9.5 😛
Rokssana mi-a luat ideea din taste :)) si eu ma gandeam la melodia celor de la Taxi in timp ce reciteam articolul tau. E tocmai buna de pus ca fundal muzical pentru post’ul asta :D.
Eu nu știam de melodie 😀 E drăguță.