Știu că n-am mai scris câteva zile nimic și știu că în ultima vreme blogul meu a devenit un loc de joacă unde toată ziua preiau și predau lepșe, și vreau să mai scriu din nou lucruri personale care să amprenteze blogul ăsta într-un fel unic. Mai știu că majoritatea din cei care intră pe blog au citit cu plăcere postările despre amintiri din copilărie așa că o să mai scriu un mic episod care sper să vă amintească și vouă de vârsta când totul se limita la ”vreau aia, sau aia”. Nu conta că nu aveau părinții bani, tu vroiai aia și basta. Țin minte că pe la 7-8 ani când vedeam o mașinuță în vitrina unui magazin, trebuia musai să-mi cumpere mama una. Înainte mașinuțele se găseau în niște suporturi de plastic expuse în vitrine la mai toate magazinele, chiar și la chioșcurile din stațiile R.A.T.B. Săraca mama nu avea mereu bani să-mi ia, dar într-un final trebuia să-mi cumpere. Chiar dacă din 20 de magazine eu vroiam de fiecare dată o mașinuță, în 2-3 dăți îmi cumpăra. Așa ajunsesem să am o colecție de peste 30 de mașinuțe, (pentru că atunci când a considerat că am destule nu mi-a mai cumpărat oricât de mult bâzâiam că vreau), cu care mă jucăm la greu. De fapt când mă jucam nu scoteam doar mașinuțele: răsturnam toate jucăriile prin cameră. Lego, vreo 4 modele, soldăței, tancuri, papițoii celebri, roboți și bineînțeles mașinile și jucăriile mele de pluș preferate. Le ciocneam de nu se vedeau și mă mir cum de nu s-au făcut praf. Toate jucăriile până la urmă le-am făcut cadou când am mai crescut. Eram pe la liceu când le-am dat, și deja începusem să le las acolo baltă într-un colț.
De fapt, subiectul postării nu erau jucăriile și pofta, dar și poftitul jucăriilor intră puțin în temă. De fapt prima dată mi-a venit în minte când pofteam la câte ceva dulce și trebuia MUSAI să am și eu. Eram foarte pofticios. În școala generală, prin clasele a 3 a – a 4 a, așa pofticios eram că eram ăla care mereu zicea: ”dă-mi și mie mă, nu fii zgârcit” :)) Asta era la școală, dar când eram acasă lucrurile erau altfel. Știam una și bună: ori spuneam ”am văzut la x nu știu ce și vreau și eu”, asta când mă făcusem mai mare, dar cel mai frecvent când eram mic spuneam ”mi-e foame de ciocolată”, ”mi-e foame de suc”, ”mi-e foame de nuga”, ”mi-e foame de înghețată”, ”mi-e foame de turtă dulce” și lista putea continua la infinit. Era atât de simplu și atât de copilăresc. Ce știam eu atunci că nu sunt bani? Ce însemna că nu avem bani pentru ciocolată, suc, nuga sau îngehțată? Nu știam dar îmi era foarte bine 🙂
No, am plecat că mi-e foame de vată pe băț. Ne auzim noi 🙂
Terasa cu bloggeri 
Mi-am amintit si eu… aveam vreo 2 cutii imense de jucarii si cand ma apuca, nu mai aveau loc ai mei nici sa arunce un ac , rasturnam totul pe jos si vorbeam cu jucariile, faceam curse de masini… cu lego mi-a placut cel mai mult sa ma joc
… mi-a adus un zambet pe buze…
te jucai cu mașinuțele? :)))
Da, mereu am fost mai baietoasa :D:))
Și acum mai ești băiețoasă? :))
Acum mi-a trecut… doar am 22 ani :):)):=))
Eu nici atunci nu eram pofticioasă sau chestii. 😆 În general nu mă omoram după jucării, că îl aveam pe fratele meu. Și mâncare bună mereu era… prăjituri sau plăcinte iarăși, și nu ne omoram după cele din comerț. De fapt, la ce oraș mic era, nici nu știu dacă puteai efectiv să ne dorim ceva.
Dar când mergeam la Iași la verii mamei… apoi pofteam reviste cu Donald Duck și Mickey Mouse. Problema? Nu erau la chioșc pe atunci. Aveau fetelor lor aduse din străinătate; și noi pe alea le vroiam.
Știu că aveam un catalog de produse gen IKEA dar era din Germania și sincer îl răsfoiam într-un timp zilnic cu soră-mea și ziceam ce e al meu și ce e al ei :)) Avea peste 300 de pagini și ca mărime era așa cam cât un A4 pagina. Ceva mai mic. Era ceva de vis cum stăteam și auzeai mereu ”aia e a mea” :))
eu mă jucam cu păpuşile pâă adormeam lângă ele. 😆
le înşiram pe toate pe hol şi mă jucam cât era ziua de lungă.
Pe hol cu jucăriile? Ai înnebunit? Pe hol se merge cu bicicleta :)))
bicicleta aveam la tara, nu in apartament :))))
iar holul meu e ffffffff lung asa ca incăpeau şi 50 de păpuşi cu tot cu şifoniere.
Acum și eu am hol lung. Când eram mic în vechiul apartament era hol de 2 camere adică dăteam de 2 ori la pedale și se termina :))
M-ai făcut să râd. Unde-i semnul ăla de la yahoo care se tăvăleşte? 😆
Eu cand imi amintesc ca nu-mi placea sa ma joc prea mult cu papusi si ma jucam cu masinutele, tractorasele, camioanele fratelui meu ma pifneste rasul :)) .
Se pare că mai multe fete găseau interesante mașinuțele decât băieți care se jucau cu păpușile :))
pufneste* ;-)).
Asta cred ca e o chestie generala, nu doar in cazul tau.La varsta aia ce copil intelege ca nu sunt bani? Mie imi placea masinutele si pistoalele, nu ma impresionau deloc ai mei cand imi facea cadou cate o papusa :)).
Eu le rupeam băteam păpușile soră-mii. Nu mai știu dacă le-am rupt și capul :)))
Imi placeau * si imi faceau cadou*. scuze, emotiile :D.
Emoții pentru ce? :)))
Eu eram innebunita dupa dulciuri. Mancam in fiecare zi un ”dulce” ca altfel…
Și eu fie că era înghețată din aia la pahar de plastic cu fistic (adică aromă de fistic) :)) fie niște bomboane ceva, suc la dozator :))
Si eu eram pofticioasa si innebunita dupa dulciuri cand eram micuta…acum m-am mai potolit doar pentru ca fiecare patratica de ciocolata incepe sa se vada pe burtica. Dar asta e doar o scuza. Motivul principal pt care nu ma mai rasfat atat sunt banii. Nu ma plang de lipsa lor, dar cand trebuie sa dai sute de roni pe chirie, pe intretinere, pe studii, pe mancare, nu prea iti mai vine sa arunci din start 50 de lei numai pe ciocolata si suc :)). Cred ca asta inseamna sa crestem…
Da, cam asta înseamnă să creștem 🙂 Și încă ceva în plus 😛
Ce draguuuuut e articolul :D< In al doilea rand, referitor la articol, chiar azi vorbeam cu prietenul meu ca e asa frumos sa fii copil, nu trebuie sa iti fac griji pt viitorul tau, nu te gandesti sa alergi repede de la servici acasa, sa faci mancare pentru copii,ci pur si simplu te bucuri de toate frumusetile pe care ti le da viata, natura, totul. Iar eu cand eram mica,am avut o perioada in care nu mergeam la gradinita decat daca imi lua mama o papusa Barbie :)))
Ce nazuri făceai :))
Offf, da, si eu sunt tare pofticioasa, mai ales cand vine vorba de gentute si hainute. :)) Daca vad ceva ce-mi place nu ma las pana nu il fac al meu. 😀 😛 Mda…
In trecut pofteam la…note mari. Musai de 10. 😀
PS
Nu te speria, sunt putin traumatizata ca am vazut niste lucrusoare si inca nu stiu daca imi permit sa mi le cumpar. Visez la ele cu ochii deschisi. Si imi vars naduful pe blogul tau. 😦
Asta e 🙂 Nu se poate să avem chiar tot ce vrem 😀
Toate ca toate, dar copilul din poze e mai mult decat dulce! face toata treaba… 🙂
E un dulce ce-i drept. Zahărul înmuiat în miere e sărat pe lângă el :))