Realităţi · România mea!

De pe alte meleaguri

Așa cum se întâmplă în ultima vreme, mă hotărăsc pe ultima sută de metri să plec pe undeva. Vineri am plecat spre Moldova la o nuntă. Cununia religioasă a avut loc aproape de Darabani (6 km de Darabani), iar restaurantul la marginea Botoșanului. A fost o perioadă foarte faină. Deși la dus am făcut 10 ore pe drum a fost bine. Am plecat pe ruta Urziceni, Buzău, Râmnicu-Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Târgu Frumos, Botoșani, Dorohoi, apoi Concești (lângă Darabani). Sâmbătă seară am mers în Dorohoi să mâncăm unde dacă ajungeți vă recomand restaurantul Club Commando. Au o pizza foarte bună. Au și bibliard dar noi am mers doar la restaurant. A fost vreme superbă, nu a plouat și nici nu era nevoie. Erau maxim 28-29 de grade. Când am ajuns în București am început să mor de cald. La nuntă chiar stăteam mai mult afară decât în restaurant. Înăuntru era cald și gălăgie, iar afară era răcoare, liniște, o lună superbă și multe stele din care puteam să formeze fel de fel de chestii. Am vrut duminică să ajungem la Prut și să vedem și stejarii de pe vremea lui Fane Babanu dar nu am mai apucat. La întoarcere am ales alt traseu, unul mai lung dar care a fost mult mai fain. Am plecat din Botoșani scutind 2 ore dus întors până spre Darabani. Am plecat prin Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bistrița, Dej, Cluj, Turda, Aiud, Alba-Iulia, Sibiu, Transfăgărășan, Curtea de Argeș, Pitești, București. Am ajuns și la Voroneț dar era prea devreme și nu deschisese încă accesul așa că am făcut cale-ntoarsă. A durat 16 ore dar am vrut să vedem multe. Ne-a ieșit și trebuie să existe o dată viitoare 😛 După ce am făcut turul ăsta nu am spus decât ”ce țară avem!”. Ne-am minunat noi de traseul de pe Transfăgărășan și Vidraru. Mă gândesc că dacă nu făceau alții drumurile astea atunci, nici până azi nu le aveam. Ăștia de azi nu știu nici să întrețină dar să facă asemenea drumuri. Sper să ajungem să avem drumuri din ce în ce mai spectaculoase și cât mai multe. Avem țară superbă.

Advertisements

44 thoughts on “De pe alte meleaguri

    1. Păi mă uitam că pe Transfăgărășan românii mergeau să facă grătare și să arunce gunoaie pe jos. La baraje e plin de gunoi și oriunde oamenii merg la picnic.

      1. Iti recomand TransAlpina. E cu mult peste Transfagarasan. Cu vreo cateva clase. Atata tot, ca e bine, ca nu e asa populat 😀

        Si daca vii pe TransAlpina, da un semn , ca mai ai doar vreo 100 de km pana la mine :))

        1. Nu ai văzut că pe viitor se anunță și o plecar acolo? Dar am înțeles că e mai scurtă și mai puțin frumoasă. E doar mai înaltă 😀

  1. Chiar dacă-s în România şi uneori îmi vine să-mi iau câmpii, niciodată n-am regretat că-s suceveană şi întotdeauna am spus că în Bucovina (Moldova) ai ce vedea 🙂 Defapt în toată ţara 😀

  2. Nu vrei să mergi la o nuntă în weekend-ul ăsta în locul meu? 😆

    Frumos drum și nu prea. O parte din el (că o iau pe altă rută de la un moment dat), o fac și eu când merg la mama. Și nu mi se pare deosebit… doar multe sate…

    1. Mi-a ajuns nunta asta pentru mult timp. Câtă oboseală a putut aduce nu pot să spun :))) Drumul la dus nu mi s-a părut nici mie prea interesant, dar la întoarcere a fost fain tare 😀

        1. Nu se pune problema de asemenea tocuri :))) Pur și simplu a fost la distanță mare și nu prea am dormit destul :)) Pe mine mă obosește și un drum de 5-6 ore, baremi unele e 10 și 16 ore? :))

          Apropo de tocurile ed 10 cm…dar vă pun eu măi fetelor să vă încălțați cu așa tocuri? Dacă știți că or să vă rupă picioarele purtați altceva mai confortabil 😀

              1. Ți eu săraca tot repet prin blogosferă că sunt înaltă și nu se prinde. 😆
                Bine, înaltă cât zic unii… adică eu văd 1.76 ca o înălțime medie la femei. Nunta e de oameni mic. =))

    1. Din câte îmi aduc aminte nu am luat-o pe acolo. Nu prea ne-am descurcat prin Cluj și am intrat pe primul care arăta spre București 😀

  3. Ha! Eu duminica am fost la o nunta cu cateva restaruante mai incolo!!!!!! La Botosani la Rapsodia. La Catalin si Ioana 😛 Si aceeasi ruta si eu! Urziceni, Buzău, Râmnicu-Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Târgu Frumos, Radauti, Dorohoi, Darabani, Bajura, Botosani 😛

    1. Daia aveai tu Bajura City? :)) Tu ai văzut stejarii lui Ștefan? :))) Am văzut eu câțiva amicuși pe la noi care nu au fost la nunta la care am mers eu. Dar nu știam unde era cealaltă nuntă 😀

    1. Văd 😛 Lasă că o să ajung și eu dar nu mă grăbesc așa tare 😀 E la modă pentru că au asfaltat-o. Până acum avea numai cratere 😀

  4. Eu m-am minunat de frumusetile patriei in copilarie. Dupa ce am vazut cam tot ce se putea vedea, gandurile mele se indreapta spre…alte meleaguri. 🙂

  5. Creve, dap! 😛 Exact. la ambele nunti se vorbea de celelalte nunti :))) Intelegi tu. era tare ca la furatul mireselor sa se faca schimb intre ele =))

  6. Parintii mei nu prea erau cu excursiile si plimbarile, dar de vreo 3 ani merg prin tara alaturi de niste prieteni de familie…si sunt foarte incantati! I-am intrebat daca la anul planuiesc sa mai mearga si pe la vecini, dar nici nu se gandesc! :))

    1. Păi cum să meargă dacă la noi e așa frumos? Ungurii nu prea au munți, bulgarii nu au o țară mai faină ca a noastră, și România o viață dacă o vizitezi tot vei găsi ceva nou la ea 😀

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s