Cu toții, sau măcar marea majoritate, când eram mici eram enervați de unele lucruri pe care le făceau părinții sau bunicii. Unii poate și astăzi sunt enervați de lucrurile astea. Astăzi am realizat un lucru. Oricât de mult detestăm lucrurile alea, cu timpul ajungem să le facem și noi involuntar. E ceva normal să devii enervant pentru alții mai mici: copii sau nepoți. Am realizat că Am început să îmi trag nepotul de urechi, de nas, de obraji, ceea ce pe mine mă scotea din sărite când eram mic. Am observat că dacă nepotul stă singur o vreme imediat mă gândesc dacă nu cumva și-a spart ceva de e așa tăcut. Uram când mama nu mă lăsa nici în spatele blocului de teamă că nu mă vede și poate pățesc ceva 🙂 Probabil când voi avea copii la fel voi face. De fapt nu probabil…sigur 🙂 Încă un lucru parțial stresant e când îi auzi pe cei mari spunând despre un copil de 7 ani: ”e mare de-acum…merge la școală.” Personal mă enervam când auzeam spunându-se așa, asta până azi când m-am surprins gândind (pfuuu ce bine că doar am gândit), că nepoțelul ăl mare (Bodo), e mare acum. Asta mi-a trecut prin cap când l-am văzut pe ăl mic pe lângă el :)) Cert e că în mod sigur, lucrurile care ne enervează azi la părinți sau bunici, mai devreme sau mai târziu le vom face și noi: INEVITABIL. Bine că și regulile există pentru a avea excepții dar excepțiile de fel sunt cam 0,01% din cazuri 😀 Așadar, fiți înțelegători acum pentru că mai încolo se întoarce roata.
Inevitabil
Advertisements
Suntem foarte protectori cand vine vorba de proprii copii. Uneori chiar exageram, dar asa se intampla cand nu vrei ca lor sa li se intample ceva rau. Un exemplu poate fi si cel pe care l-ai dat tu: ca mama ta nu te lasa nici in spatele blocului pentru ca nu erai sub ochii ei.
Dar mă crezi că mie mi-e groază de pe acum că în cazul în care o să am vreun copil, o să stea prin spatele blocului sau prin oraș, mai ales că sunt din ce în ce mai mulți tâmpiți și nebuni în libertate? 😀
Da, te cred, pentru ca si eu simt la fel inca de pe acum. 🙂
Si eu uram cand eram trasa de obrajori si urechiata, inca nu am copii si nici nepotei sa vad cum m-as comporta in preajma lor, cred ca saracu viitoru meu bebel, cand o fi sa vina, o sa fie un cobai caci pe el imi voi exersa pentru prima data protectivitatea!
i know, poor him 😀
Deci o să fi cum sunt eu :))
Eu uram sa ma traga de obraji toata lumea, tocmai de aceea, acum, nu fac nici unui copil chestia asta 😀
Mai vedem :)) O să începi și tu mai devreme sau mai târziu :))
si asta e doar inceputul! 😀
Oare ce va urma?
Da, istoriile se repeta. Trec anii si ajungi sa faci ce faceau parintii, din dorinta de a proteja si de a sti ca este copilul bine acolo unde este. Sunt convinsa ca si eu voi fi la fel de atenta si stricta cu Eva, asa cum era mama cu mine.
Vedem ce va pății primul meu copil :)))
Tare-s curioasa ce o sa scrii si cum o sa scrii despre bebe.
Adevarul este ca, de vreo 2 ani incoace, si eu am inceput sa observ cat de mult seman cu mama la unele gesturi si apucaturi :)) se vede ca sunt fiica-sa!
Ce se naște din pisică, șoareci mănâncă :))
N-ai idee cat m-am chinuit sa postez un comentariu de pe table si nici c-a vrut. :)))
Revenind, observ ca-mi chinui si eu nepotica fix cum nu-mi placea mie sa fiu chinuita, doar ca ei anumite chestii ii plac. 😆
Eu abia acum văd comentariile? :))) Păi nepoțica ta e mai masochistă :)))
Da, am observat si eu asta…cu nepotica mea, chiar si cu catelul. 🙂 Sunt excesiv de protectoare, mi-e frica ca nu imi voi lasa copilul sa mearga singur nici macar pana la coltul strazii. 😦
Partea proastă e că lumea asta devine tot mai nebună și mai nesigură :
Bai Creve, ai ramas ragusit in urma concertului si din cauza asta nu mai poti scrie pe blog? 😆
Îți răspund după ”1 an” dar îți zic că nu sunt răgușit :)))
Sarbatori fericite tie si celor dragi!
best wishes!
Ana Q.
Oare ce am făcut de nu am văzut comentariile astea până acum? :)))
La multi ani si un an nou cat mai bun :*
La mulți ani să fie 😛
moşuleee, ce mic erai odată :)))
ps : te pupă Ale, să ne recitim cu bine la anu’ :*
Ne citim foarte bine și anul ăsta 😀
Eu uram sa fiu pupat, cand eram mic. Cum ma pupa cineva pe obraz, cum ma stergeam, imediat=)) Iar acum, sunt un mare pupacios, la 20 de ani :)) Ciudat, nu?
Și eu am devenit pupăcios :)) Nu e așa ciudat 😀