Despre una, despre alta

Nu știam exact cum să denumesc postarea asta. O să îi alegeți voi o denumire după ce o citiți. Vorbeam mai acum ceva vreme cu o persoană pe care nu am văzut-o niciodată în realitate, dar era în lista de Facebook cred că de mai bine de un an. Cu toate astea atunci a fost prima dată când am vorbit și mi-a făcut plăcere. Se pare că avem foarte mulți prieteni comuni. Ce m-a surprins plăcut este că ea mă știa deși nu ne-am văzut niciodată. Mai mult de atât discuția în sine mi-a dat o temă de gândit. Mi-a spus că toată lumea vorbea de mine și că auzise multe despre mine de la prieteni, prietene și m-am gândit apoi: cum am fi noi dacă am realiza cum suntem în ochii celorlalți. Și aici nu mă refer când ești privit cu invidie sau răutăcios de persoane incapabile să evolueze pe scara vieții. Mă refer atunci când e vorba de bine. În urmă cu ceva ani eram destul de timid. Nu știu câți au văzut asta atunci pentru că mascam timiditatea cu o vorbărie excesivă. Reușeam oarecum să o ascund. Așa eram eu atunci, iar acea timiditate pe mine nu mă lăsa să văd lucrurile cum erau ele de fapt. Și așa se face că eu aveam despre mine o imagine greșită decât o aveau alții despre mine. Nu mare mi-a fost surprinderea când am aflat unele lucruri care atunci mi-aș fi dorit să fie reale iar eu ziceam ”vise tată”, iar ele chiar erau reale. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată că lucruri pe care eu mi le doream mai de mult ele chiar erau realizabile dar nu s-au petrecut pentru că nu le vedeam. Până la urmă vorba aia ”deschide bine ochii” e reală 🙂 Știu bătrânii ăștia ce știu când scot câte o vorbă sau proverb. Voi vă amintiți vreun moment când ați zis că așa ceva nu se poate și de fapt să pierdeți pentru că nu ați crezut că e posibil? Să nu vedeți ceva care era evident?