Fantezii · Irelevant · Umor

Fără orizont, complet paralel!

oldEra pus pe șotii și glumea mereu. La exterior nu ai fi zis că e o fire deschisă și glumeață. Părea gârbovit și antipatic, cu fața serioasă. Îmbrăcămintea însă îl trăda. Era îmbrăcat ca oamenii din desenele animate. Avea costum bleu și cravată portocalie. Nu se potriveau deloc, iar mustața-i albă era răsucită în sus. Purta o pălărie veche și căra după el un diplomat negru cât un dulap de mare. Imediat ce a intrat în prăvălie a început să rupă liniștea plăcută de ceilalți concetățeni. Nu se putea să îl ignori. Aștepta să îi vină rândul timp în care începuse să dialogheze cu toată lumea care făcuse greșeala să se uite spre el. Ajunse și în față astfel că își dătu jos paltonul greu ca o blană de urs, îl așeză pe o vitrină. Apoi își puse diplomatul lângă și se făcu comod. Era clar ce urma. Scoase pălăria și începu prin a se prezenta:
– Bună ziua domnilor!
– Bună ziua domnule!
– Am venit la voi pentru că am auzit că voi îi rezolvați pe toți.
– Cine? Noi? Sigur v-au mințit!
– Hai nu fiți modești. Mi-au spus colegii că aici mă puteți ajuta.
– Păi spuneți-ne cine v-a spus așa ceva.
– Colegii mei. V-am spus adineauri.
– Nu cred că îi cunoaștem. Puteți dezvolta, vă rog? (mare greșeală).
– Colegii mei artiști. Doar sunt un artist la rândul meu. Cred că se vede.
– Da, da. Artist mare! Cu ce vă ocupați mai exact?
– Pictez pe ouă.
– Adică le încondeiați?
– Nu! Le pictez.
În momentul acela își desfăcu diplomatul uriaș, clipă în care se porni un țiuit infernal.
– Mă scuzați, mi-a pornit alarma de la valiză.
– Aveți și alarmă la valiză?
– Normal, vrei să îmi fure ăștia arta? Și scoase un ou desenat într-un mod haotic și complet inestetic din valiză.
– Uite, vedeți ce artist sunt?
– Sigur, sigur. Ce reprezintă acel desen?
– E greu de explicat pentru persoanele de rând. Ar trebui să stau aici câteva ore să îți explic ce vrea să însemne desenul. De fapt e artă! Am pictat ouă și pentru țarul Rusiei, pentru Carol I și pentru Regele Mihai.
– Ciudat pentru că nu păreți așa bătrân.
– Nu par dar sunt!
– Da, da, cum spuneți dumneavoastră. Și de ce spuneați că ați venit la noi?
– Era să uit. Spuneam că vreau să mă ajutați.
– Dacă ne spuneți ce, poate chiar o să vă ajutăm.
– Am văzut că aveți afișe cu fete pe geam. Aveți fete?
– Cred că sunteți într-o mare confuzie domnule. Acelea sunt reclame la serviciile foto pe care le oferim.
– Adică nu aveți fete?
– Din păcate pentru dumneavoastră, nu.
– Pentru mine nu, dar pentru alții aveți?
– Nu, nici pentru alții.
– Păi ați spus că pentru mine nu aveți.
– Am zis eu asta?
– Da ați spus.
– Ați înțeles ce ați vrut din ce am spus.
– Am înțeles ce ați spus.
– Deci ați venit la noi pentru fete?
– Nu am venit la voi pentru fete.
– Atunci pentru ce?
– Pentru fotografii.
– Vreți să faceți fotografii?
– Nu. Vreau să cumpăr fotografiile cu fetele alea din geam.
– Dar nu sunt de vânzare.
– Nu?
– Nu.
– Vă dau niște ouă pictate de mine în schimbul lor.
– Din păcate va trebui să refuz oferta dumneavoastră generoasă.
– Hmm, nu apreciați arta?
– Ba da.
– Mie nu mi se pare că știți să apreciați arta.
– Domnule, dacă chiar putem să vă ajutăm cu ceva spuneți-mi. Au trecut 40 de minute de când ați venit și tot nu ne-ați spus motivul vizitei dumneavoastră.
– V-am spus.
– Atunci noi vă putem oferi doar fotografii cu dumneavoastră.
– Puteți?
– Da.
– Atunci, așa să fie! Când vor fi gata?
– Mâine.
– Nu azi?
– Nu, mâine.
– Vă mișcați cam încet, dar bine.
– Posibil.
– În sfârșit ești de acord cu mine.
– Nu v-am dat dreptate.
– Ba da!
– În fine.
Într-un târziu a rezolvat ce trebuia rezolvat, probabil, și a plecat. A venit a doua zi pentru a-și lua fotografiile. De data asta mai reținut, tăcut. Parcă lumea știa ora la care urma să vină la prăvălie omul nostru deoarece era liber. Nu avea cu cine să mai schimbe monologurile împinse cu indulgență spre dialog. Își rezemă din nou valiza mare de o vitrină, își lăsă din nou paltonul și se făcu comod. Părea că își păstrase cheful de vorbă. Întinse o hârtie fără a spune ceva. Vânzătorul luă hârtia și îi făcu o copie, după care a întins-o spre omul nostru:
– 10 bani.
– Ce bani?
– Pentru copie.
– Copie? Ce copie?
– Asta pe care tocmai am făcut-o.
– Dar…?
– 10 bani pentru copie vă rog!
– Poftim.
– Mulțumesc.
– Mi-ați luat banii, dar eu am venit după marfă.
– Ce marfă?
– Marfa.
– La noi?
– Da.
– Dumneavoastră?
– Da, eu. Îmi vreau marfa.
– Ce marfă?
– Marfa mea, doar nu a altcuiva.
– Păi n-avem.
– Ce n-aveți?
– Marfa dumneavoastră.
– Ba o aveți.
– Cine?
– Voi!
– Noi? Dumneavoastră ați venit pentru bon.
– Ce bon?
– Uite ăsta!
– Păi cum? Pentru ăsta am venit eu?
– Da, și eu vi l-am copiat.
– Dar n-am venit pentru copie.
– Ba da. L-ați plătit.
– Eu am venit după marfa mea.
– Nu-i la noi.
– Ba e la voi. Știu eu.
– Posibil.
– Păi vezi că se poate?
– Ce se poate?
– Să recunoști.
– N-am recunoscut nimic.
– Cum nu? Ai spus că ai marfa mea.
– N-o am.
– Cum nu? Vreau fotografiile mele?
– Fotografii? Ce fotografii?
– Alea de ieri…
– Alea de ieri?
– Da. Alea!
– Care?
– Alea de le-am plătit.
– Le-ați plătit?
– Da.
– Nu le-ați plătit.
– Ba le-am plătit. Uite bonul!
– Care bon?
– Ăla de l-ai copiat tu!
– Eu?
– Da, tu!
– Nu l-am copiat.
– Ba l-ai copiat. L-am și plătit.
– Ce ați plătit?
– Copia bonului!
– Ce bon?
– Care l-ai copiat!
– Ăsta?
– Da, ăsta!
– Aaaa!
– Bună dimineața!
– E 15:37.
– Știu.
– Mi-ați spus ”bună dimineața”
– Eram ironic.
– Aha.
– Deci, marfa mea…
– Nu o avem!
– Cum nu?
– Nu e.
– Ați spus că la 7 o să fie gata.
– 7:30.
– Mă rog.
– Sunteți foarte credincios.
– Eu?
– Da, dumneavoastră. Am văzut că vă rugați.
– Te rog nu schimba subiectul.
– N-aș putea face una ca asta.
– Bine. E trecut de 7.
– Ba nu e.
– Tocmai dumitale mi-ai spus că e 15:37.
– Da, am spus.
– Păi e trecut de ora 7.
– Am zis 7:30 seara.
– Ba dimineața.
– Nu, am spus seara.
– Deci marfa mea.
– Deci nu e.
– Nu?
– Nu.
– O să fie la…
– La 7:30.
………………………………………………………………………………………………………………………………………(pauză pentru apă – personajelor noastre li s-a uscat gura de la atâta vorbărie)

După un timp…
– Bine mă. Mă duc pe Lipscani să mănânc o ciorbă și revin.
– Mă tem că nu o să vă duceți.
– Cum? A început să-ți placă dialogul?
– Păi, știți, vorbim de ceva vreme…
– Așa și?
– Nu mai este 15:37.
– Da` cât e?
– 7:30. V-au venit fotografiile.
– Ce fotogafii?
– Fotografiile de ieri.
– De ieri?
– Da, cele pe care le-ați plătit?
– Eu?
– Da, dumneavoastră.
– Nu le-am plătit.
– Ba le-ați plătit. Ați venit cu bonul.
– Eu?
– Da, dumneavoastră. V-am și copiat bonul.
– Care bon?
– Pe care l-am copiat!
– Cine l-a copiat?
– Eu.
– Tu?
– Da, eu.
– De ce l-ai copiat?
– Pentru că mi l-ați dat.
– Eu?
– Da, dumneavoastră!
– De fapt, eu venisem să vă spun că sunt artist. V-am arătat colecția mea de ouă pictate?!?!?!

3 thoughts on “Fără orizont, complet paralel!

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s