Amintiri · Realităţi · Umor

Amintiri plăcute din bucătărie (1)

M-am gândit zilele astea că aș avea câteva amintiri și de prin bucătărie. Unele le-am făcut eu, altele le-au făcut alții, dar am fost acolo când ele s-au întâmplat. Mi s-a părut fain să împărtășesc unele detalii despre asta și cu voi, dar nu pe toate odată. Așa câte una 😀 Țin minte că mai plecam cu niște prieteni ca voluntar în diferite proiecte, (când aveam și eu mai mult timp).Unul din aceste proiecte s-a întâmplat în 2004 la Siliștea-Gumești, satul lui Marin Preda și Moromeții lui. Plecasem acolo să facem niște grupuri sanitare și o nouă cancelarie la școala din sat. Băieții pe șantier, fetele la bucătărie să ne facă nouă de haleală (nu săriți că nu le-am obligat noi. Decât să care la betoane era mai ușor la cratiță 🙂 ). Așa, într-una din zile, fetele care rămăseseră la bucătărie au cam comis-o. Vară fiind au zis că ar merge de minune o salată de roșii răcoritoare. S-au apucat ele de tăiat roșii și alte legume, au pus uleiul și la sfârșit să pună și sarea. Numai că… nu se știe cum, din senin fundul cutiei s-a desfăcut și toată sarea a căzut în bolul cu salată. S-au apucat fetele să spele salata apoi au pus salata în același bol (dăăăă, trebuia să o pună în alt bol). Când au ajuns nemâncații la masă, toți mulțumiți mai puțin cel care a apucat ultima porție. Toată sarea rămăsese la el în farfurie. Noi mâncam și nu ne prindeam de ce tipul care a prins porția aia se înecase și se făcuse verde-albastru la față 🙂 Atunci am aflat și noi toată povestea din spatele salatei.

Așadar, să nu mai spuneți că băieții nu știu să gătească atunci când spun că știu să facă salată de roșii. Unele fete otrăvesc lumea cu salata lor de roșii 🙂

P.S: De curând am adăugat o nouă pagină unde puteți să îmi puneți întrebările voastre pe care le aveți în legătură cu mine. Nu mă întrebați despre matematică și alte științe :))

Advertisements

7 thoughts on “Amintiri plăcute din bucătărie (1)

    1. Mă apuc dar data viitoare :)) De când zic că mă apuc de atâtea ori nu m-am apucat :))) Păi sarea în bucate Lavi, sarea în bucate :))) Sarea dă gustul 😀

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s