Amintiri · Realităţi · Scrisori

Dor de orice

semne

În urmă cu ceva timp, Nice mi-a dat puțin de gândit. Când am stat să mă gândesc de care perioadă mi-e mai dor de ea, am ajuns la concluzia că mi-e dor de multe perioade. Am realizat atunci ceva la care nu m-am gândit prea mult. Nici nu mi-am dat seama cât de frumoase sunt vremurile devenite trecut. Mi-am amintit cu plăcere de perioada din Școala Generală. Multe amintiri plăcute, mi-au revenit cu plăcere din liceu, de care îmi amintesc că atunci vroiam să-l termin mai repede. Apoi a urmat facultatea caremi-a lăsat multe amintiri plăcute și apoi m-am întrebat: am fost oare beat de nu am realizat ce momente frumoase erau? Atunci nu mi se păreau niște momente fantastice. Mi se păreau niște banalități, iar peste ani, le văd ceva memorabil.

Apoi mi-a venit alt gând: ce momente frumoase vor mai urma? Oare la fel de banale o să le văd și atunci pe cele ce vor urma? Eu sper să realizez valoarea momentelor ce vor veni. Chiar cred că vor urma alte momente frumoase și în viitor. Acum nu rămâne decât să casc bine ochii și să le văd mai bine 😛 Voi stați mai bine la capitolul ăsta?  Sau tot banale părea și pentru voi clipele memorabile din trecut?

Advertisements

6 thoughts on “Dor de orice

  1. Nu. Pot sa-mi dau seama daca traiesc un moment banal sau unul extraordinar, memorabil. Am stiut sa apreciez tot ce a fost frumos in viata mea la justa valoare. Am trait la maxim fiecare clipa…
    Si cu blogul a fost la fel, anul 2010 a fost sublim si am simtit de atunci ca scrisul ma face fericita. Si ceilalti ani au fost minunati, dar inceputul nu se compara cu nimic. 😀
    Ma bucur mult ca ti-a atras atentia acel articol, e unul dintre favorite. Bine, toate-mi sunt favorite. :))

    1. Și o să vezi că vor urma și alte la care mi-ai fost inspirație :)) Mă bucur că tu știi să realizezi valoarea unui moment cu adevărat important 😛

  2. Gandindu-ma acum, am avut multe momente superbe la viata mea. Dar aproape de fiecare data le-am considerat banale. Cred ca asa e firea omului, sa nu aprecieze frumusetea prezentului decat abia cand devine trecut. Si sunt convinsa ca eu, personal, asa voi proceda mereu, chiar daca acum as spune cu mana pe inima ca voi fi cu ochii in patru, sa nu pierd ceva extraordinar…

    1. Eu acum sincer prețuiesc mult jobul actual și echipa pe care o am. E mereu bună dispoziție și râdem foarte mult. Într-un timp mi se părea cam nasol și vroiam să plec dar am învățat să mă bucur de părțile bune 😀

        1. Dar nu-i nimic. Capul se reface și e ca nou. Rămâne doar un semn nou 😛 În aproape orice lucru există și o parte bună. Important e să o găsim și să o evidențiem mai mult 😀

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s