Amintiri · Copilărie · Realităţi

Cercuri de prieteni

copii

Stăteam eu și mă gândeam în ultima vreme și realizam o chestie interesantă. În timp ce depănam câteva amintiri despre copilărie am observat că înainte cei mai mulți prieteni ai mei erau băieți. Doar o fată îmi era foarte apropiată care îmi era și vecină și colegă de școală. În rest nu-mi amintesc să fi avut vreo prietenă. Mai mult eram cu băieții: ori făcând prostii, ori jucând fotbal, bambilici, tenis de picior și mai știu eu ce. Mai jucam și jocuri gen: de-a mama și de-a tata, sau alte jocuri ce implicau fete, dar numai când ne vorbeam mai mulți băieți ca să ne jucăm și cu fetele. În rest. stăteam cu băieții. Ce interesant este că din liceu lucrurile au început să fie mai altfel. Am început să petrec mai puțin timp cu băieții și s-au înmulțit prietenele. Prin clasa a 10 a jucam foarte mult wist și erau mai mult fete, iar din clasa 11 a deja stăteam mai mult cu fetele la taclale. În facultate aveam o colegă cu care petreceam mai tot timpul, dar azi, am mai mult prietene decât prieteni și mă înțeleg mai bine cu fetele decât cu băieții. Și observ că și pe blog, mai mult mă citesc fetele decât băieții, și eu la rându-mi vizitez mai mult blogurile de fete decât cele de băieți 🙂

O fi bine? O fi rău? 🙂

16 thoughts on “Cercuri de prieteni

  1. 😀 Ca sa vezi ce coincidenta stranie, si eu ma gandeam ca parca ma inteleg mai bine cu barbatii, parca si pe blog ei sunt mai prezenti si mai prompti decat femeile, ei imi dau like-uri la pozele pe fb…
    La serviciu, pana anul trecut parca tot barbatii erau mai prietenosi. Dar in prezent acolo nu am timp de legat prietenii(e o situatia anume care impiedica socializarea).
    E foarte bine atat timp cat ai oameni in jurul tau, cat exista persoane care te asculta, te inteleg, cu care rezonezi. Nu conteaza sexul. :))

    1. Nu-mi pot imagina ce situația poate fi la nu loc de muncă încât să nu ai timp de socializare 😀 Nici nu-mi pot imagina o astfel de zi la mine. Aș înnebunii cu siguranță într-o zi daia. Bine că noi facem haz de necaz și în zilele proaste :))

  2. hmmm…m-ai pus un pic pe ganduri. de citit blogul stiu ca ma citesc si baieti si fete. as tinde sa cred ca mai multe fete, pentru ca sunt destule articole cu dedicatie pentru ele. in viata reala, ma inteleg bine si cu unii si cu altii, dar am tendinta sa leg prietenii de mai lunga durata cu baietii decat cu fetele. asta si pentru ca in timp am constatat ca fetele au deseori tendinta de a nu iti spune adevarul in fata, pe cand baietii vad lucrurile mult mai in alb-negru. si la cat de ametita sunt eu de fel, cred ca se formeaza un echilibru. oricum, mi-ai dat o idee de scris candva (daca ma mai apuca vreodata scrisul pe blog in mod constant) 🙂

    1. Nu mi te știam să fi amețită :)) Ba din contră 😀 Probabil și unde băieții nu prea le au cu diplomația 😛 Oricum am observat că băieții au un mod mai simplu de privi problemele sau provocările deci se poate spune că privim mai mult în alb-negru. Dar cred că nu strică niciodată și ceva complexitate 😀

      Poate o să vină cheful ăla să scrii constant că eu stau cu ochii pe degețelele tale 😀

      1. Cred ca am devenit mai ametita pe masura ce am crescut :)) bine, hai sa reformulez. nu sunt neaparat ametita, ci doar o persoana care analizeaza atat de mult chestiile si le intoarce atat de pe toate partile ca am nevoie de baietii din jurul meu pentru a vedea lucrurile mai clar. tocmai pentru ca ei nu sunt extrem de diplomati :)) da, o sa revin la scris, ca de fiecare data cand am zis ca renunt m-a tinut decizia maxim 2 saptamani :))

        1. Nu e neapărat rău că analizezi pe toate părțile o situație. Important e ca la final să alegi cea mai bună variantă :)) Acum parcă sună mai bine asta cu scrisul. La mine până nu de mult era exact invers. Când ziceam că revin, mă ținea vreo 2 săptămâni și iar dispăream. Dar acum că am mai mult timp de blog nu am mai dispărut așa repede :)) Dar cum era să renunți exact acum când am început să intru eu pe blog? :))

  3. Nu mă întreba și pe mine…. Fetele sunt delicate (dacă toate ar fi ca mine, desigur:)). Și se fac îndrăgite de toți prin simplu fapt că-s simpatice…. La școală, sincer, până acum m-au călcat toți băieții pe nervi. Bine, am mai avut unele legături, dar slabe cu colegii…. Nici nu mă interesează cui îi place de mine…. Au fost destui. Nici nu se ridică până la așteptările mele….. Am oricum un… cum să zic…. un ales al inimii, care-i perfect!:)).
    Și cu blocul….. I-am zis și Laviniei….. Timpul face foarte mult. De asta trebuie să-ți alegi cu grijă compania…. Am pățit-o rău!:)) Toți vecinii mei (și fetele, căci majoritatea sunt fete) mă iubesc mult, cel puți țin la mine. Dar ca să mă îndrăgească cineva așa cum merit….. Sa mă descopere doar!:))
    Apropo, tu în ce clasă ești? Eu într-a șasea abia… Mai degrabă aș întreba eu: e normal să vorbesc la vârsta mea de așa ceva?!:))
    Aștept răspunsul tău, Creve! 🙂

  4. Constatarea ta ma face sa ma gandesc la faptul ca eu mereu mi-am dorit un prieten barbat , totusi nu s-a putut, momentan am unul dar nu suntem foarte apropiati si e doar in mediu virtual. Am mai avut o incercare, si a fost o prietenie frumoasa si apoi a devenit iubitul meu… si a mai fost incercare care s-a terminat urat..si deci…poate am eu ceva si nu merge la mine..la altii merge 😀

    Nu stiu sa zic daca e de bine sau de rau, asta tu stii, dar totusi ce ar fi rau in asta? Poate iti plac mai mult cum gandesc femeile care sunt mai mult pe partea aia cu sentimentele..pe cand barbatii sunt cu ratiunea…

    1. Să știi că ești o raritate 😛 Ești prima pe care o aud că nu a reușit să aibă un prieten bărbat. Dar atâta timp cât ai găsit ceva mai mult la un bărbat nu mai contează procentul bărbați/femei printre prieteni atâta timp cât sunt prieteni adevărați.

      La mine spre exemplu nu cred că pentru partea cu sentimentele mă înțeleg mai bine cu fetele. Și în liceu și la facultate colegii erau cam vulgari, nu puteam să am discuții cu ei pe teme care să mă atragă. Cred că asta ar fi explicația, sau măcar un motiv :))

      1. Da..ce sa zic, sunt inca tanara, inca mai leg prietenii, deci poate pe viitor voi avea un prieten barbat :)), sau poate nu. :d oricum..ma bucur de prieteni minunati..dupa cum ai spus si tu asta este important nu conteaza ce gen sunt.

        In liceu si la mine erau baietii vulgari, acum la facultate sunt altfel.

  5. Fetelor le place compania baietilor. Si ajunge sa fie si reciproca valabila, cu toate ca in copilarie voi sunteti cam speriati de bombe, preferati sa stati doar in compania altor baieti. Va vad in stilul filmului “Denis, pericol public” sau ce film era ala in care baieteii erau ANTI fete? :))

Aici discutăm ideea în sine, nu persoana care o exprimă.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s