Amintiri din copilărie – Episodul 12 – Vecinul de la 4

Vă povesteam în ocaziile trecute despre vecinul de la 4 cu care făceam o sumedenie de prostii. Cât era ziua de lungă numai prostii făceam. Când el venea la mine, când eu mergeam la el. Ne jucam cu diverse chestii, făceam schimb de jucării (asta până vedeau mamele noastre și trebuia să le schimbăm la loc). Ieșeau mari jocuri între noi. Când am mai crescut nu mai mergeam la bunici în vacanță, eventual mergeam dar nu stăteam prea mult, 2-3 săptămâni, apoi iar acasă. Deja îmi plăcea acasă că aveam mulți copii la bloc. Țin minte că la un moment dat atât de mult vorbeam noi încât am zis că ar fi ingenios să nu ne mai strigăm ca țăranii de la balcon, așa că fiecare din noi doi am legat pe calorifer câte un motoraș de la mașinuțele cu telecomandă, am pus niște fire lungi de tot care să ajungă de la unul la altul și când eu vroiam să îi zic lui ceva, conectam bateriile la motoraș care lovea în țeavă așa că se auzea. Dacă el vroia să zică ceva, ”mă suna” el pe mine. Era chiar interesant sistemul. Prima dată foloseam beculețe dar nu făceau zgomot și uneori nu vedeam că s-au aprins beculețele fiind ziuă. Noi spuneam atunci că toate chestiile astea se numeau ”invenții”. Eram niște honorius causa pierdută dar noi ne vedeam niște tari la faza aia 🙂 Atâtea am tras împreună încât cu greu aș putea să îmi aduc aminte toate pățaniile pe care le-am strâns împreună. Despre pățaniile astea o să vorbesc însă altădată căci sunt multe 😀