Și vor mai trece ani

Bineînțeles, decembrie, mai ales final de decembrie. România aniversează un număr destul de mare de ani și totuși parcă insuficient, de la Revoluția din ’89. 25 de ani de la ceea ce a însemnat schimbare într-un fel sau altul. 25 de ani de la momentul când românii și-au recâștigat libertatea de exprimare, libertatea de a-și alege singuri viitorul. A fost ceva care s-a desfășurat atât de rapid încât poate această libertate a venit pe nepregătite. De multe ori auzim spunându-se: ”ai grijă ce-ți dorești”. Și așa este. Probabil unii români nici nu au știut ce anume înseamnă libertatea și responsabilitățile ei. Mulți dintre noi nici astăzi nu știu ce înseamnă cu adevărat. În ’89 foarte probabil a fost lovitură de stat. Mi-e greu să cred că doar poporul de unul singur putea să dea de pământ așa repede cu comunismul acela cu dinți mari de fier care a amorțit o mare parte a globului ani de zile. Uitați-vă pe glob undes-au dus lupte lungi să scape de comunism, sau unde se duc lupte de ani de zile ca să scape de sub jugul comunismului. Probabil că și la noi ar fi durat extrem de mult dacă era un război dus doar de popor împotriva armatei.

 

Înainte de a spune unele lucruri, vreau să spun din capul locului că nu am fost niciodată simpatizantul PSD-ului și nici acum nu sunt. Spun asta în speranța că nu vor exista persoane pe aici care să spună că iau partea cuiva. Un lucru pe care îl aud în fiecare decembrie este acela că Iliescu, Petre Roman și ceilalți care au pregătit lovitura de stat și au fost niște criminali și că au luat puterea cu orice preț. Probabil că nu se va ști cu adevărat cum au stat lucrurile atunci cu exactitate. Cel puțin nu cât vom trăi noi. Poate vor afla generațiile viitoare, dar nu pot să nu-mi pun următoarea întrebare: poate că Iliescu și compania a profitat și din cauza deciziei lor au murit mulți oameni nevinovați față de care ar trebui să rămânem datori mereu, dar oare se putea scăpa de comunism fără victime? Oare puteam să fim noi astăzi în libertate doar bătând din palme?

 

Sunt sigur că pentru rudele celor care au murit în decembrie ’89 mereu va fi greu să își amintească trecutul, însă sunt sigur că dacă am putea să îi întrebăm pe cei care au luptat atunci pentru țelul lor, pentru viitorul copiilor lor, ar face același lucru dacă ar fi nevoie. Nu cred că i-ar interesa că a fost sau nu lovitură de stat, sau că alții au luat puterea atunci. Pentru ei astăzi ar conta că urmașii lor trăiesc în libertate. Eroii nu sunt egoiști și singura diferență între un om normal și un erou este că îi interesează de cei din jurul lor. Astăzi datorăm multe celor care au luptat pentru noi.

 

Întrebarea pe care ne-o punem de 25 de ani este: am făcut ceva cu liberatatea asta? Au murit oamenii în ’89 degeaba? Dacă ar afla cei care au murit în ’89 ce am făcut noi din libertatea câștigata de ei, ce reacție ar avea?  Câteva întrebări de bun simț…