Trebuie să mă obișnuiesc cu asta :D

De la un timp am tot mai puțin timp liber și asta nu este neapărat ceva rău. Ultima dată v-am rugat să îmi țineți pumnii și i-ați ținut cu folos. M-am angajat și am intrat bine de tot în pâine. Timp mai găsesc eu să fac una alta dar de cele mai multe ori prefer să lenevesc pregătindu-mă pentru a doua zi Ce am constatat în timpul în care a trecut de când m-am angajat? Mi s-au întârit ideile despre ceea ce credeam despre unele categorii de români. Aproximativ o treime nu își iau restul dacă este alcătuit din monede. Dacă printre monede se află și o monedă de 50 de bani lumea își mai ia restul, dar când restul este sub 50 de bani  foarte mulți nu își iau restul. Tipic românesc. Afară se dă până și 1 cent rest și lumea îl ia. O parte dintre români sunt foarte dificili și te înțelegi greu cu ei. În ceea ce fac, cei mai dificili clienți au fost cei de vârsta a 3 a. Cu tinerii te înțelegi imediat. Tinerii au însă altă problemă: își uită stick-urile USB, cardurile de memorie, CD/DVD-urile. Ori au foarte multe pe cap, ori pur și simplu sunt aiuriți nu știu, dar tinerii de azi parcă sunt prea zăpăciți. O parte dintre români cred că tu ești acolo doar ca să îi servești pe ei înaintea tuturor și când au ei nevoie. De obicei asta este la cei de vârsta a 2 a, dar nu numai. Teoretic am pauză de masă de 30 de minute dar nu apuc să stau 30 de minute în pauză. Mănânc pe apucate pentru că pe client nu îl interesează că mănânci. Ei vor să îi servești când vor ei. Dacă totuși zici să stai acolo și să te faci că nu-i vezi, te strigă ei deși te văd că mănânci. Doar așa ca să vă dați seama cam despre ce vorbesc, o să vă spun că am reușit performanța să mănânc 3 covrigi în 8 ore. Luam o gură de covrig mai veneau 3-4 clienți, când se elibera ziceam că pot să mănânc și mai luam o gură de covrig apoi mai veneau 2-3 clienți și tot așa. Cam o gură de covrig la câteva zeci de minute Ideea este că în timpul ăsta pe care l-am petrecut luând contact permanent cu diferite persoane, mi-am întărit ideile despre oameni. Astăzi spre exemplu, am șters de câteva ori vitrina pentru că unii credeau că își pot pune umbrelele ude pe ele. Nu îi interesa că cineva o să șteargă după ei, sau că dacă vreunul dintre angajați nu vedea la timp că e ud cineva își putea uda actele sau cine știe ce documente. Sunt mulți zăpăciți care nu se uită unde își pun actele…Oricum, am văzut că pentru unii români dictonul ”după mine potopul” este literă de lege. Oricum, mai bine să nu am timp decât să mor de plictiseală pentru că nu am ce face  Abia am mai apucat să intru pe la mine pe blog, spre să reușesc să mai fac și câteva vizite pe blogurile voastre dragi mie

P.S: Pentru cei care vor să mă salute din mers mă pot vizita în pasajul de la Universitate, la centrul de fax & copy center

Untitled post

Nu am mai postat nimic de câteva zile. În timpul ăsta am fost la două interviuri. Primul am ajuns cu oarecum cum nu mă așteptam. Uitasem să-mi reîncarc cartela și plecasem de acasă spre interviu și când am ajuns am dat de portar care m-a întrebat unde merg și atunci am realizat că nu mai știu numele firmei Vorbise tipa foarte repede și nu se înțelesese. Până la urmă am ajuns unde trebuia așa ca o minune. Am luat-o spre un magazin să reîncarc cartela și mergând tot înainte am văzut o altă intrare cu aceiași adresă. Celălalt portar mă aștpa și m-a direcționat spre interviu. Partea proastă e că nu a mai sunat nimeni înapoi. Ieri alt interviu. Mă intervievează un tip arab cu accentul cunoscut. Eu îi răspundeam la unele întrebări înainte să mi le pună apoi le punea din nou și răspundeam din nou același lucru. În fine, la plecare nu mă așteptam să mă mai sune la cum părea la interviu omul. Era așa rece și cam confuz. Asta a fost părerea mea. Azi m-a sunat să mă cheme la probă. Între noi fie vorba, nici nu mă așteptam să sune să vin la interviu baremi să sune să vin la probă… A fost genul e job la care am aplicat spunând ”n-am ce pierde”. Printre cerințe erau și cunoștințele de Corel Draw eu știind doar Adobe Photoshop. I-am zis la interviu și tot a sunat a doua zi. Acum să îmi țineți pumnii mâine Nu am mai scris până acum nimic sperând că voi scrie când voi avea o veste bună (acum nu știu cu ce vă ajută pe voi vestea bună doar pt mine) ) Voi ce ați mai făcut?

Și de la capăt

Știu, spusesem că revin și am dispărut iar după vreo 3 postări. Au fost câteva luni în care chiar nu am apucat să mai dau pe aici și nici nu am avut timp să gândesc vreo propoziție baremi o frază coerentă care să alcătuiască cu indulgență o postare. Așadar, decât să intru și să scriu câte 5 cuvinte și alea fără noimă mai bine am dispărut. Nu m-am angajat așa cum poate unii ați fi crezut, dar nu am putut să mai intru pe blog din diferite motive Au fost și ceva tentative de angajare după enșpe mii de CV-uri aplicate dar mai aștept că de, răsplata este a celora care știu să aștepte. De când nu am mai intrat pe blog s-au întâmplat multe în jurul meu și bănuiesc că mulți au scris despre ele. De la căpușele din parc și mașinile înmatriculate la bulgari care or să mai fie folosite doar 90 de zile dacă trece legea aia și până la OTV fără licență și azi fără Guvern )

Ca să îmi dau și eu cu părerea pe scurt o să zic și eu că de căpușe s-au gândit și ei să aplice cu substanțe abia după ce apăruseră de câteva săptămâni. Despre legea aia care vrea să interzică mașinile neînmatriculate în România e și o parte bună și una proastă. Partea bună e că, până acum dacă cineva cu număr de Bulgaria făcea accident și era vinovat, companiile de asigurări făceau greu rost de bani. În prezent e ceva de groază când vine vorba să obții despăgubirile pe asigurarea celui cu numere de Bulgaria. Uneori nu are asigurare și urmează procese prin tribunale. O să spuneți că ce vă privește pe voi cum își iau companiile de asigurări banii. Păi contează că dacă au mulți așa te trezești că nu o să mai ai pe unde să îți faci asigurare. Dacă o parte de sistem e afectată, atunci e afectat tot sistemul. E o chestie pe care mulți români nu o înțeleg și daia ne merge așa ”bine”. Cum spuneam, există și o parte proastă. Partea proastă e că acum trebuie să dai mai mulți bani la înmatricularea mașinilor. Despre OTV ce să spun? Sărbătoare națională. Ar trebui să se dea o zi liberă ca de 1 mai în ziua când OTV va trage obloanele. Părerea mea totuși este că Diaconescu o să își facă altă televiziune în aceiași clădire. Doar va schimba niște sigle. Despre Guvern? Acum să vedem ce urmează. Mare bâlci, mare comedie pe la noi. Whatever, am niște restanțe mari la voi și trebuie ușor ușor să vă fac niște vizite așa că pregătiți-vă să primiți oaspeți în căsuțele voastre virtuale pentru că acum nu mă mai ține nimic ocupat. Care mai e viața mea? Păi aceiași: de la bine în sus. Dacă ar mai apare și un job atunci ar fi de la foarte bine în sus.

Ca un P.S., de când nu am mai scris am și uitat unde să găsesc unele instrumente pe WordPress. A durat ceva până am scris postarea asta

Mă laud cu tine!

Mă laud cu frumusețea iubitei mele! Mâinile ei sincere mă cheamă să iau parte la nebunia ei. Mă cheamă să îi descopăr enigmele și să îi liniștesc dorul. Mă laud cu frumusețea iubitei mele, mă laud cu tot ce îi aparține și cu tot ce atinge. Iubita mea mă strigă cu dor numai dacă clipește. Mă laud cu iubita mea care mă iubește!

Ochii ei sunt ca două boabe de struguri coapte, ca două rândunici vesele care vor să evadeze în înaltul cerului. Gura ei îmi toarnă miere pe buze și îmi calmează dezmierdările. Gleznele ei seamănă cu niște câmpii înflorite, cu niște pajiști înverzite. Tălpile ei cu aroma scorțișoarei îmi amintesc de casa părintească și îmi iau mințile atrăgându-mă în nebunia copilei mele.

Gâtul și coapsele ei sunt ca ale unei căprioare, iar umerii ei goi îmi trezesc dragostea cu fiecare tremur care-l simt. Mă laud cu iubita mea cu buze dulci, mă laud cu sărutul ei. Te chem iubito să răscolim întreaga lume și să dăm dragostei noastre un nume de arhanghel. Haidem să pornim spre lumi nebănuite păzite de vulturi șchiopi și să cântăm dragostea pe maidanele copilăriei și să facem tinerii geloși. Să rupem sentimentele ruginii din viețile celor abătuți și să le dăm o nouă viziune: a dragostei!

Nu mai stau iubitule, cu tine voi merge în lumi impare dar și pare, cu tine voi scrie poezia sufletului meu pe toate ulițele. Mă voi lăuda cu tine la toți copiii ca să știe că sunt fericită. Mă voi lăuda cu dragostea ta la toți tinerii ca să învețe cum să citească dragostea. În zorii zilei voi culege smochine cu care îți voi atinge buzele, apoi sâmburii îi voi planta și-i voi uda cu dragoste. Unde vei merge tu, voi merge și eu și unde te vei opri mă voi opri și eu. Pentru că te iubesc îți voi face toate poftele așa cum tu mă răsfeți. Mă privești ca și cum aș fi ultima femeie de pe pământ și îmi arăți în fiecare zi cerul. Sărutul tău poate topi un ghețar și poate cutremura munții, mă umple de viață și mă trimite înapoi în Eden. Vino și cuprinde-mă cu brațele tale puternice și du-mă unde vei vrea. Mă laud cu tine iubitule!

Dedicație – Și n-am să tac

Doar o persoană fără glas ar putea să-și țină prizoniere gândurile când totalitatea lor formează imaginea dorinței mele. Doar o persoană care nu își poate exprima dorința ar putea ascunde ce gândesc în momentul ăsta. Și cred că tare greu ar fi și unei astfel de persoane să păstreze totul pentru sine. Aș desena gândurile pe o frunză de castan de n-aș putea vorbi și tot nu aș păstra ascunse gândurile pe care mi le alimentezi cu fiecare privire pe care mi-o arunci. Simt cum fiecare fragment din mine te dorește și simt cum inima lovește furtunos în pereții pieptului vrând parcă să-l mărească făcându-și loc. Mă fascinezi până la cel mai mic detaliu și chiar defectele tale parcă nu sunt atât de rele…chiar îmi plac. Nu pot să nu te doresc când toți pomii își întind ramurile după tine când treci pe alee. N-am cum să nu-ți doresc buzele când fiecare strop de ploaie și-ar dori să poposească măcar o clipă peste ele. Cum aș putea să nu îți iubesc fiecare fir de păr când fluturii s-ar scălda continuu prin părul tău? Cum să nu doresc să simt încheieturile mâinilor tale când pielea care le acoperă mă strigă prin fiecare por? Cum aș putea să nu te strig și-n somn când fiecare vis al meu începe cu tine? Cum aș putea să nu vreau să-ți aud vocea când nicio vioară din lume nu ar putea s-o reproducă? Și cum aș putea să îți uit râsul care întrece orice melodie? Mă vei crede  dacă îți spun că trăiesc cu aerul pe care îl expiri? Cum aș putea să caut pe altcineva când zâmbetul tău mi-a arestat ființa? Cum aș putea? Chiar, cum aș putea?

Pierdut una bucată blogger și găsit în mină de cărbuni

Cu ocazia asta, vreau să îmi anunț revenirea printre cei activi. Printre motivele revenirii mele s-ar număra câteva destul de importante. Au fost unii dintre voi care știu că intrau zilnic deși nu găseau nimic, au fost unii care mă întrebau de ce nu mai scriu, au fost care cu toate că nu mai scriam s-au abonat la newsletter sau au dat like paginii de Facebook. Asta mă obligă să revin și să găsiți aici câteva mesaje, comice, spirituale sau care să vă ungă inima Am să revin de mâine cu o postarea care este ea însăși un alt motiv al revenirii mele. Veți vedea mâine mai multe. Azi am simțit nevoia să îmi cer iertare celora care au intrat aici și nu au mai găsit nimic, mai ales că nici nu am mai vizitat prea multe bloguri

Inevitabil

Cu toții, sau măcar marea majoritate, când eram mici eram enervați de unele lucruri pe care le făceau părinții sau bunicii. Unii poate și astăzi sunt enervați de lucrurile astea. Astăzi am realizat un lucru. Oricât de mult detestăm lucrurile alea, cu timpul ajungem să le facem și noi involuntar. E ceva normal să devii enervant pentru alții mai mici: copii sau nepoți. Am realizat că Am început să îmi trag nepotul de urechi, de nas, de obraji, ceea ce pe mine mă scotea din sărite când eram mic. Am observat că dacă nepotul stă singur o vreme imediat mă gândesc dacă nu cumva și-a spart ceva de e așa tăcut. Uram când mama nu mă lăsa nici în spatele blocului de teamă că nu mă vede și poate pățesc ceva Probabil când voi avea copii la fel voi face. De fapt nu probabil…sigur Încă un lucru parțial stresant e când îi auzi pe cei mari spunând despre un copil de 7 ani: ”e mare de-acum…merge la școală.” Personal mă enervam când auzeam spunându-se așa, asta până azi când m-am surprins gândind (pfuuu ce bine că doar am gândit), că nepoțelul ăl mare (Bodo), e mare acum.  Asta mi-a trecut prin cap când l-am văzut pe ăl mic pe lângă el ) Cert e că în mod sigur, lucrurile care ne enervează azi la părinți sau bunici, mai devreme sau mai târziu le vom face și noi: INEVITABIL. Bine că și regulile există pentru a avea excepții dar excepțiile de fel sunt cam 0,01% din cazuri Așadar, fiți înțelegători acum pentru că mai încolo se întoarce roata.